Șef nou la Urologie

Secția Urologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu are un nou șef. Este vorba de dr. Mădălin Constantin Dinu, care a câștigat postul prin concurs.

La proba scrisă, susținută pe 6 noiembrie, doctorul Dinu a fost notat cu 94,78 puncte. A primit 100 de puncte la interviu, respectiv la susținerea proiectului de management, iar la proba practică a fost notat cu 98 de puncte. În schimb, la analiza și evaluarea activității profesionale și științifice a obținut 21 de puncte. Astfel, dr. Dinu a trecut de cele patru probe cu un punctaj total de 313,78 de puncte.

Fostul șef al secției, Vasile Bălășoiu, a fost păstrat ilegal în funcție, fără să existe un contract de administrare în care să fie prevăzuți indicatorii de performanță, au depistat inspectorii Corpului de Control al Ministerului Sănătății. În plus, medicul Vasile Bălășoiu este acuzat de inspectorii de integritate că, vreme de 10 ani, până în 2016, a fost atât șef al Secției Urologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, cât și administrator al propriului cabinet medical. Medicul a contestat decizia ANI, dar a pierdut, în prima fază, la Craiova.

Postul de șef la Secția Urologie este remunerat lunar cu peste 14 mii lei.

Vizualizări: 11,949

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: