Șeful pandurilor recunoaște că a cheltuit prost banii

Pandurii a remis un comunicat de presă în care explică cum a încheiat un contract de 50.000 de euro cu o televiziune din Severin și confirmă că a plătit degeaba mii de euro pentru publicitate.

Iată comunicatul: 

Referitor la contractul de publicitate încheiat între Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Tg. Jiu și SC Terra Sat Severin SRL, facem următoarele precizări:
• Contractul mai sus menționat este o concretizare a necesității atragerii a cât mai multor spectatori pe Stadionul Municipal din Drobeta Tr. Severin, unde echipa de fotbal din Liga I este obligată să joace până la finalizarea construcției arenei sportive din Tg. Jiu.
• Oportunitatea investiției în publicitate, pe piața media din localitatea unde echipa își dispută meciurile oficiale și unde are nevoie de suporteri, a fost analizată în Consiliul de Administrație al clubului Pandurii. Contractul a fost încheiat cu administratorul judiciar al Terra Sat Severin, după o sondare prealabilă a pieței media din Mehedinți, efectuată de către Daedalus Milward Brown – companie cu experiență în domeniul cercetărilor de piață – în urma căreia a reieșit faptul că Radioteleviziunea Severin este lider incontestabil pe piața locală de media din județul Mehedinți.
• La începutul acestui an, conducerea clubului, împreună cu departamentul de marketing, au procedat la o evaluare a rezultatelor contractului încheiat cu Terra Sat Severin, ajungându-se la concluzia că, deși infuzia de informații referitoare la acțiunile echipei noastre pe care Terra Sat Severin a realizat-o atât cu ajutorul televiziunii, cât și al postului de radio și ziarului on-line, a fost agresivă și constantă, rezultatul nu s-a dovedit cel scontat, reacția publicului din Severin nefiind asemănătoare celui din Tg. Jiu, unde Pandurii Tg. Jiu este, mai întâi de toate, echipa de suflet a gorjenilor.
• Din acest motiv, a fost făcută propunerea de reziliere a contractului (în contract existând o asemenea clauză), departamentul de marketing al clubului urmând să analizeze alte posibilități de atragere a spectatorilor la meciurile echipei. Din suma totală prevăzută în contract, clubul a achitat mai puțin de 10 procente.


Conducerea C.S. Pandurii Lignitul Tg. Jiu

Vizualizări: 3,488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: