Șeful Poștei Române, vizită în județul Gorj

Directorul general al Poștei Române a fost prezent în județul Gorj. Valentin Ștefan s-a întâlnit cu salariații Poștei din județul Gorj, de la care a aflat nemulțumirile lor și a vizitat Muzeul „Constantin Brâncuși“ de la Hobița, unde s-a întâlnit cu un inimos poștaș.

„Mi-am dorit să îi cunosc pe colegii din Gorj care, lună de lună, au reușit să mențină județul printre primele trei din țară la îndeplinirea unuia dintre cele mai importante angajamente ale Poștei Române de anul acesta.

Am găsit o echipă dinamică care îmbrățișează schimbările necesare în această companie și care valorifică bogățiile culturale locale prin tot ceea ce face. Un loc plin de creativitate, cu o putere deosebită de a reinventa moștenirea primită de la generațiile trecute.

L-am cunoscut și pe domnul Gheorghe, sau Ghiță, cum îl știe toată lumea, poștaș în comuna Peștișani de 12 ani. Un coleg dedicat care, atunci când vorbeam despre pașii următori pentru digitalizarea companiei, mi-a spus răspicat: “învăț!”. Anul 2022 a fost despre tradiție și modernitate, la împlinirea a 160 de ani de Poșta Română. Domnul Gheorghe este dovada că experiența poate și trebuie să conviețuiască cu modernitatea, atât prin transmiterea cunoștințelor către generațiile tinere, cât și prin acceptarea nevoii de transformare“, a transmis Valentin Ștefan pe pagina sa de Facebook.

Galerie foto


Vizualizări: 1,834

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: