Senatorul Iordache anunță o victorie pentru Gorj

Senatorul de Gorj, Ion Iordache, a anunțat că o lege inițiată de el, care reglementează preluarea terenurilor și activelor patrimoniale nefolosite de către Complexul Energetic Oltenia, regiile autonome și alte societăți cu capital de stat, a fost votată luni de Senat. 

”Terenurile și clădirile care fac obiectul acestei legi nu mai sunt de niciun folos companiilor, majoritatea sunt în paragină și generează costuri imense cu paza, întreținerea și impozitele datorate bugetului de stat. Astăzi, colegii senatori au dat dovadă de o mare responsabilitate și au votat cu o largă majoritate legea pe care am inițiat-o și pentru asta le mulțumesc în numele gorjenilor”, transmite senatorul de Gorj. ”Astăzi am obținut o victorie mare pentru Gorj”, mai spune acesta, amintind că legea a fost promisă de mult timp de mai mulți politicieni. 

Votul final asupra legii va fi dat în Camera Deputaților. 

Vizualizări: 6,683

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: