Şi-a recâştigat postul în instanţă. Şi leafa!

Se schimbă din nou şeful Regionalei de Drumuri Craiova! Fostul director Bogdan Bratu a câştigat în instanţă revenirea pe funcţia de director. Bratu a fost destituit în primăvară şi a contestat decizia. În primă fază, a avut câştig de cauză, iar magistraţii au stabilit să primească şi leafa de director care i s-ar fi cuvenit din luna aprilie până în prezent.

„Admite acţiunea formulată de Sindicatul Drumarilor Elie Radu, în numele şi pentru membrul de sindicat Bratu Bogdan Laurenţiu, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Anulează decizia nr. 589/19.04.2018 emisă de pârâta. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior emiterii deciziei nr. 589/19.04.2018. Obligă pârâta la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre cele cuvenite anterior emiterii deciziei nr. 589/19.04.2018 şi cele efectiv încasate, începând cu data de 19.04.2018 şi până la data reintegrării efective. Anulează actele adiţionale nr. 49 din data de 19.04.2018 şi 1046 din data de 14.08.2018. Obligă pârâta la plata de daune interese în cuantum de 0,04%/zi de întârziere, începând cu data de 19.04.2018 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 lei onorariu avocat astfel cum a fost acesta redus şi 676 lei cheltuieli de deplasare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii, apel ce se depune la Tribunalul Iaşi”, este decizia instanţei de judecată.
Bogdan Bratu a fost înlocuit cu Alin Golumbeau la conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri Craiova. (M.M.)

Galerie foto


Vizualizări: 1,175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: