Și beți, și fără permis. O persoană a fost reținută!

 Două persoane s-au ales cu dosar penal după ce au condus pe drumurile publice fiind sub influența alcoolului.

În primul caz, polițiști din cadrul Poliţiei Oraş Rovinari au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 66 Rovinari, având o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu ocazia verificărilor a rezultat că acesta nu deţine nici permis de conducere. 

În baza probatoriului administrat în dosar, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a deţine permis de conducere. 

Cea de-a doua  persoană a fost depistată de polițiștii din Cărbunești și este vorba despre o femeie de 31 de ani, din localitate. În timp ce conducea un moped neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere. Întrucât persoana în cauză emana halenă alcoolică, aceasta a fost condusă la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat de o persoană care nu deţine permis de conducere. 

Vizualizări: 2,283

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: