Sindicaliştii merg astăzi să discute cu administraţia CE Oltenia

Liderii Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) au depus ieri o solicitare la CE Oltenia prin care au cerut o întâlnire cu administraţia. Sindicaliştii vor să discute cu mai-marii companiei mai multe aspecte legate de drepturile salariaţilor. Întâlnirea ar trebui să aibă loc astăzi. Problema este că mai toţi directorii din complex se află în concediu. „Este suficient dacă vine Ciurel”, a spus vicepreşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu. Sindicaliştii ameninţă cu pichetări şi proteste în cazul în care administraţia răspunde cu un refuz.

Reprezentanţii FNME ajung astăzi, la ora 8, la sediul Complexului Energetic Oltenia, în speranţa că vor reuşi să poarte o discuţie cu administraţia referitoare la drepturile salariaţilor. Vor să negocieze actul adiţional la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), să se întrunească Comisia de Securitate şi Sănătate în Muncă, acordarea cotei de cărbune printr-o procedură administrativă şi nu prin regulament aprobat în Comisia Paritară, acordarea creşterii salariale de 3% în baza ordonanţei 26/2013 şi alte drepturi. “Dacă vor refuza să discute cu noi, până la ora 16 vom lua o decizie. Refuzul administraţiei va duce la declanşarea unor acţiuni de protest în faţa sediului secundar al CEO din faţa Prefecturii din Târgu Jiu şi la pichetarea sediului Guvernului României” a declarat Constantin Mitrescu, vicepreşedinte FNME.

În această perioadă, mai toţi membrii Directoratului CE Oltenia se află în concediu de odihnă. Astfel stand lucrurile, liderii FNME nu prea vor avea cu cine purta discuţii.  “Sunt în concediu de 9 zile, nu ştiu ce să zic. Voi reveni zilele acestea”, a spus Aurel Medinţu, directorul Diviziei Energetice.  În concediu se află şi Daniel Antonie, directorul Diviziei Miniere. Acesta este aşteptat să se întoarcă la lucru abia în data de 11 august.

Sindicaliştii spun că nici nu este nevoie ca directorii să fie prezenţi la întâlnire. “Conducerea companiei este formată din mai multe persoane. Nu numai din dânşii. Să nu credem că în Directorat voturile sunt egale. Pe lege sunt, în realitate nu. E suficient dacă vine Ciurel”, a comentat sindicalistul Dumitru Pârvulescu.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: