Sindicatele lui Condescu încep astăzi protestele autorizate la Bucureşti

Federaţia Naţională Mine Energie a obţinut autorizaţie de la Primăria Municipiului Bucureşti pentru a organiza un miting la care să participe 5000 de mineri, azi urmând să înceapă pichetarea sediului Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie. Protestele au fost anunţate încă de săptămâna trecută, când minerii şi energeticienii erau în libere, acasă, iar termocentralele erau aproape cu lacătul pe ele pentru că România nu mai avea nevoie de curentul produs aici pe cărbune.

Preşedintele FNME Marin Condescu spune că motivele declanşării protestelor anunţate la începutul acestei luni sunt în continuare de actualitate şi că nu există argumente pentru ca sindicatele să îşi anuleze calendarul stabilit, aşa cum se vehicula ieri în unele medii. „Am obţinut toate avizele necesare de la Primăria Municipiului Bucureşti pentru ca, începând de marţi, aşa cum era programat, câte 100 de mineri să meargă şi să picheteze sediul ANRE, iar pe 24 mai vom organiza, în acelaşi loc, un protest cu 5000 de membri de sindicat”, a declarat Condescu. Liderul FNME menţionează că sindicatele încă nu au negociat cu vreo firmă de transport închirierea de autobuze şi autocare pentru deplasarea celor 5000 de protestatari, Condescu spunând că problema respectivă se va rezolva foarte uşor în următoarele zile.

Sindicatele conduse de Condescu acuză ANRE de faptul că duce o politică „de falimentare a producătorilor de energie” din România, Complexul Energetic Oltenia ajungând în perioada sărbătorilor de Paşti să oprească în totalitate două din cele trei termocentrale pe care le are în componenţa sa. Minerii şi energeticienii au fost trimişi acasă în concedii de odihnă obligatorii de două ori în acest an din cauza cererii scăzute de pe piaţă a energiei produse pe bază de lignit.

Administraţia nu vede motive pentru a protesta

Şeful Diviziei Miniere din cadrul CE Oltenia, Daniel Antonie, a declarat, în schimb, ieri la prânz, într-o conferinţă de presă, că, în opinia administraţiei, sindicatele nu ar mai avea motive să protesteze la Bucureşti. Acesta a precizat că stocurile de cărbune din depozite sunt în continuare foarte mari, dar că producţia de energie a început să crească şi că, astfel, nu ar mai exista motive de îngrijorare. Federaţia Naţională Mine Energie a anunţat că între 14 şi 20 mai va deplasa zilnic la Bucureşti câte 100 de membri de sindicat care să picheteze sediul ANRE, iar pe 24 mai aici ar urma să fie organizat un miting la care să participe 5000 de mineri. De asemenea, în aceeaşi zi ar urma să fie întrerupt lucrul pentru două ore, în intervalul 13.00 – 15.00 la toate subunităţile din cadrul CE Oltenia.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: