Sinuciderea unui miner

Iulian Gheţea, inginer miner, a făcut vineri seara greşeala vieţii lui. S-a lăsat copleşit de problemele conjuncturale de la serviciu, şi-a pus ştreangul de gât, lăsându-şi familia fără cel mai importat suport. La numai 50 de ani, a decis că nu mai merită să trăiască. Familia spune că era afectat de problemele de la serviciu, de tăierile de salarii, de trimiterea în concediu fără plată, dar mai ales se temea de ce va urma. Avea o familie normală, un trai decent, fără lipsuri, dar reducerea salariului şi perspectiva de a rămâne fără serviciu l-au doborât.

Sinuciderea lui Iulian Gheţea trebuie să fie pentru toţi un semnal de alarmă, dar nu un model de urmat. Cei din conducere trebuie să înţeleagă că au în mână nu numai soarta unei companii, ci şi a 19.000 de familii. Cineva spunea că un director bun gândeşte 90% economic şi 10% social. Faptul că unui angajat i se „reaşează” salariul şi că pleacă acasă cu câteva sute de lei mai puţin, nu este un capăt de ţară. Se poate întâmpla oricui, aşa e în economia de piaţă. Dar când eşti forţat să semnezi un act adiţional prin care să accepţi o tăiere a salariului deja decisă de alţii, fără criterii clare, fără transparenţă, apare frustrarea. Când eşti ameninţat cu pierderea locului de muncă dacă nu semnezi, te simţi umilit. Accepţi, pentru că ai acasă o familie de care trebuie să ai grijă, te întrebi dacă sindicatul sau ITM-ul te pot ajuta. Când afli apoi că tăierea ar fi fost ilegală, dacă nu îţi puneai semnătura, că nimeni nu te poate apăra dacă ai semnat, deşi ştii că ai semnat forţat, atunci te simţi lipsit de apărare. Te uiţi spre politicieni şi nu vezi decât nişte oameni gălăgioşi, care vorbesc după ureche, care nu fac niciodată nimic, doar trăncănesc. Te uiţi în presă şi vezi că la unii albul e negru, la ceilalţi negrul e alb. Te uiţi în viitor şi nu vezi nimic, dar îţi imaginezi că totul s-a închis, că vei fi trimis acasă, că la 50 de ani nu te mai angajează nimeni în altă parte.

Viaţa nu este atât de sumbră cum ni se pare uneori. Cu toţii am trecut prin clipe grele, când ne uitam în viitor şi nu vedeam nimic. Depresia este boala acestui secol şi poate că marile companii ar trebui să apeleze la psihologi când trec la măsuri dure, cum ar fi tăierile de salarii sau concedierile în masă. Un om care a lucrat 25 de ani într-o companie poate înţelege problemele prin care trece firma, poate să fie solidar cu firma, chiar să fie mândru că a ajutat-o să iasă din impas. Dar asta se poate obţine prin comunicare, nu prin presiune, nu prin „uneori trebuie să le facem binele cu forţa”.

Ar fi prea mult să arătăm cu degetul că cineva anume este vinovat pentru sinuciderea inginerului miner de la Rovinari. Dar trebuie să le cerem tuturor, fie că vorbim de administraţie, de sindicate, de guvernanţi, de politicieni, să se aşeze la aceeaşi masă, să găsească soluţii bune pentru oameni. Altfel, riscăm să ajungem în situaţia în care cazul Gheţea să nu rămână unul izolat.

Vizualizări: 67

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: