Situaţia noilor angajaţi Minprest, încă incertă

Ne apropiem de sfârşitul primei luni din acest an iar situaţia celor 560 de angajaţi Minprest Serv Rovinari cărora le-a expirat contractul de muncă la finele anului trecut rămâne în continuare incertă. Negocierile cu Divizia Minieră sunt în toi, prima procedură între cele două părţi având loc ieri. Conducerea unităţii spune că sunt şanse reale ca toţi angajaţii de anul trecut să se regăsească în organigrama de anul acesta. Pentru a avea activitate în tot acest timp, contractul de anul trecut a fost prelungit până joi. Directorul general al Minprest, Gabriel Giorgi, spune că până la sfârşitul acestei săptămâni vor şti cu exactitate ce se va întâmpla cu salariaţii. „Până una-alta s-a încheiat un act adiţional până pe data de 23 ianuarie, prin care s-a prelungit vechiul contract care a expirat la sfârşitul anului 2013. Este organizată procedura pentru contractul care va intra în vigoare începând cu 24 ianuarie, până la sfârşitul anului. Procedura este organizată ca să prindă întreg personalul din unitate. Caietul de sarcini întocmit de Divizia Minieră aşa este construit, pentru tot personalul. Până la sfârşitul săptămânii se va clarifica situaţia”, a spus Gabriel Giorgi, directorul general al societăţii Minprest Serv Rovinari. 

Printre cei care aşteaptă finalizarea negocierilor cu sufletul la gură se numără şi cei 361 de angajaţi noi, foşti salariaţi ai firmelor sindicale, care n-au prestat activitate decât circa 2 luni în cadrul Minprest.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: