SNLO reia plăţile către sindicate

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) a primit undă verde de la Ministerul Muncii, pentru a face plăţi către sindicatele miniere. Directorul general Daniel Burlan a cerut precizări pentru a afla daca alocaţia de 6,5 la mie raportat la fondul de salarii către sindicate este legală.

SNLO a reluat plăţile către sindicate, după ce ministerul care patronează a confirmat legalitatea acestora. Noul Cod al Muncii nu prevede o astfel de contribuţie, dar nici nu o interzice. Pentru a fi sigur că nu încalcă legea, Daniel Burlan a cerut precizări la minister şi a primit asigurări că plăţile sunt legale, câtă vreme sunt prinse în contractul colectiv de muncă şi în bugetul de venituri şi cheltuieli. „La Turceni este o altă speţă. Turceniul are un contract negociat până în 2012, dar termenii schimbându-se prin modificarea Codului Muncii trebuie să-şi adapteze noul contract la noul Cod al muncii şi a intervenit această divergenţă, o divergenţă pe noi am rezolvat-o la sfârşitul anului când am solicitat o clarificare a acestui aspect de la Ministerul Muncii prin care ceream să ni se spună dacă aceste fonduri mai pot fi prinse în Contractul Colectiv de Muncă şi mi s-a spus că atâta vreme cât sunt prevăzute în Bugetul de Venituri de Cheltuieli şi sunt negociate cu sindicatele pot fi acordate“, a declarat Daniel Burlan, director general SNLO.

Suspiciuni cu privire la legalitatea plăţilor au apărut după ce conducerea Complexului Energetic Turceni a contestat în instanţă articolul din contractul colectiv de muncă, pe baza căruia virează contribuţia către sindicate. Următorul termen de judecată va fi pe 24 februarie. Burlan mai crede că CE Turceni nu va câştiga procesul cu sindicatele. „Nu există argumente să dea câştig de cauză administraţiei fiindcă sunt prevederi contractuale,  contractul este lege“, a spus acesta.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: