Soarta salariaţilor de la Mina Motru, decisă astăzi de Directorat

Salariaţii proveniţi de la Mina Motru au ajuns la capătul răbdării. Ieri, mare parte din cei 102 salariaţi care sunt în şomaj tehnic s-au prezentat la uşa directorului Unităţii de Închidere Conservare Motru, Adrian Giurcău, pentru a cere lămuriri cu privire la criteriile după  care au fost trimişi acasă pentru şase săptămâni. Oamenii spun că s-au făcut tabele şi că în urma discuţiilor cu directorul unităţii au rămas la fel de nelămuriţi. Adrian Giurcău a precizat însă ieri că toţi salariaţii vor intra în şomaj tehnic prin rotaţie până la sfârşitul lunii februarie.

Soarta celor 282 de salariaţi ai fostei Mine Motru va fi decisă astăzi în şedinţă de către Directoratul Complexului Energetic Oltenia. Situaţia a devenit tensionată la Motru după ce compania a luat hotărârea să trimită în şomaj tehnic 102 salariaţi, oamenii nefiind mulţumiţi de modul în care s-a făcut selecţia. Ieri, aproape 40 de persoane din cele aflate în şomaj au mers la uşa directorului să ceară explicaţii. „Am venit iar la discuţii şi când am ajuns clădirea era înconjurată de poliţişti şi jandarmi. Nu înţeleg, noi suntem oameni paşnici, care aşteptăm explicaţii. De ce pe noi ne bagă în şomaj tehnic şi alţii care au şi vârsta de pensionare şi anii îi păstrează, pe ce criterii a făcut domnul director împărţeala? Nu ne-a lămurit cu nimic, mai rău ne-a băgat în ceaţă. A venit liderul de sindicat de la Ploştina, ne-a pus că facem tabele şi ne-a zis că o să intrăm eşalonat în şomaj tehnic”, a declarat Bebe Staicu, economist la Unitatea de Închidere Conservare Mine.

Oamenii nu ştiu însă dacă doar ei, 102 salariaţi, vor intra eşalonat în şomaj tehnic sau întreg personalul, cei 282 de salariaţi. „Nu ştim dacă numai noi intrăm în şomaj tehnic sau toţi salariaţii. Nu vor să ne explice şi nouă ce decizii iau la nivelul CEO, cum eşalonat, în câte reprize? Oamenii nu-i mai cred. Sunt vechi în meseriile noastre, eu am 40 de ani de activitate, l-am primit pe actualul director stagiar aici. Dacă nu este în stare să ne rezolve problemele, atunci să-şi dea demisia”, a declarat Bebe Staicu, salariat al Minei Motru.

Şomaj tehnic pentru toţi salariaţii

Situaţia a fost clarificată însă de directorul unităţii, Adrian Giurcău, care spune că vor fi găsite soluţii pentru redistribuirea lor pe alte locuri de muncă. „Am stat două ore la discuţii, în jur de 30 de salariaţi au venit la mine, le-am explicat că cei 102 salariaţi de pe anexa 2 aprobată de CEO rămân în şomaj tehnic până pe 28 februarie, timp în care noi vom căuta soluţii să-i redistribuim acolo unde este nevoie. Ceilalţi 180 de salariaţi o să-şi continue activitatea pentru menţinerea siguranţei locurilor de muncă în gurile de mină”, a declarat Adrian Giurcău, directorul Unităţii de Închidere Conservare Mine.

Giurcău a precizat că astăzi are loc o şedinţă a Directoratului CE Oltenia care va stabili o perioadă de şomaj tehnic şi pentru ceilalţi 180 de salariaţi. „Cei 180 de salariaţi vor intra şi ei, prin rotaţie, în întrerupere de activitate un anumit număr de zile, rămâne de văzut cât stabileşte în şedinţă directoratul”, a declarat Adrian Giurcău.

Declaraţiile directorului Giurcău au fost confirmate şi de liderul de sindicat Constantin Tudor. „Am luat legătura cu domnul Antonie, urmează ca în şedinţa Directoratului de astăzi să se revină asupra hotărârii şi măsura să fie aplicată la toţi angajaţii, la toţi la fel, adică un număr egal de zile de şomaj tehnic. În felul acesta oamenii vor fi mulţumiţi”, a declarat Constantin Tudor, liderul Sindicatului Solidaritatea 92.

Vizualizări: 226

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: