Şolea, din nou trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Şolea Victor, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin.1 din  Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi civile.

Din probatoriul administrat în cauză de organele de urmărire penală a rezultat că în luna octombrie 2009 inculpatul Şolea Victor a acceptat de la martora denunţătoare D. Victoria promisiunea unei hote, pe care a primit-o în luna decembrie a aceluiaşi an, hota fiind marca HAOSAOZI, în valoare de 800-1200 lei, în scopul de a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, în calitate de secretar al Comisiei de aplicare a Legii fondului funciar, nr. 18/1991, a oraşului Bumbeşti-Jiu, respectiv promovarea la instanţa de judecată a unei acţiuni  în vederea anulării titlului de proprietate nr. 495/2003 eliberat ilegal numitei D.M. şi pentru a urgenta demersurile pentru punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru care era îndreptăţit soţul denunţătoarei, D. Ion.

În prezent, inculpatul Şolea Victor este pensionar, iar la data săvârşirii faptei era secretar al oraşului Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj.

Faţă de denunţătoarea D. Victoria s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de dare de mită, întrucât există cauza de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv aceasta a denunţat fapta mai înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate în legătură cu respectiva infracţiune.

 Şolea Victor a mai fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj la data de 29.12.2011, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, obiectul infracţiunii fiind la data respectivă suma de 6000 lei, iar în acea cauză a fost organizat un flagrant la data de 13.12.2011, de către organele judiciare.

Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa lui Şolea Victor, la data de 29 mai 2012, în bucătărie a fost găsită montată pe perete o hotă marca HAOSAOZI. Bunul a fost ridicat de organele de urmărire penală, iar cu privire la acesta Şolea Victor a precizat că l-a primit de la o doamnă D.

Biroul de presă al Parchetului Judeţean Gorj

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: