Dacă aţi avut internet ieri sau măcar acces la un televizor, aţi putut admira o fotografie duioasă, un tablou cu natură moartă pe care l-am putea numi, cu blândeţe, ”Consilier prezidenţial odihnindu-se”. Poza îl înfăţişează pe consilierul preşedintelui Iohannis, Dan Mihalache pe numele său, căzut mort la o întâlnire bilaterală din Serbia. Mort de obosit, în sensul ăsta, dar cu o aparenţă de mort pe bune. Nu de alta, dar era trântit pe spate, într-un fotoliu, mai ceva decât Ceauşescu lângă zidul de la Târgovişte, cu capul lăsat adânc într-o parte, gura căscată, şi încadrat regulamentar de nişte domni în costum, treji, ba chiar de steagurile naţionale ale Serbiei şi României.

Dacă nu-l cunoaşteţi, Dan Mihalache e un tip cu faţă de şmecher. Ştiu, ştiu! Nu se cade să judeci oamenii după aparenţa fizică, dar v-am mai explicat că sunt, în semisecret, fan al lui Cesare Lombroso. Celebrul criminolog italian spunea că tendinţele înnăscute către crimă şi infracţiuni pot fi remarcate în trăsăturile feţei. Dar hei, nu e cazul să avem prejudecăţi. Să-l judecăm pe domnul Mihalache după ce a făcut, de preferat în timp ce era treaz. Treaz fiind, aşadar, şi-a făcut un nume în PSD, a fost consilier al lui Adrian Năstase şi apropiat al lui Ion Iliescu, după care şi-a dat seama că-i cam nasol în PSD şi s-a mutat la celălalt partid. Unde ”după care” = după vreo opt ani. Înainte de PSD mai trecuse şi printr-un alt partidaş minuscul, Alianţa pentru România, partidul născut mort de Meleşcanu.

Putem înţelege că traseismul, mai ales ăsta politic, este extrem de obositor. Pe de altă parte, ar trebui să fim mai blânzi cu traseiştii, zău! În România, politica nu este un domeniu în care să dea piept dreapta cu stânga, ca peste tot în lumea civilizată. Marile teme ale stângii şi marile teme ale dreptei nu sunt nici măcar puse în discuţie. În general, în România nu se discută despre chestiuni importante, cu atât mai puţin în politică. Afară sunt conferinţe interminabile şi dezbateri aprinse pe problema refugiaţilor, pe cea a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, pe cea a drepturilor muncitorilor şi ale sindicatelor şi aşa mai departe. Nu şi la noi. La noi e doar despre bani şi putere, putere şi bani, influenţă şi şpăgi. Când unica doctrină politică din România este interesul personal, puteţi, cred, să-i înţelegeţi şi pe traseişti. Te duci acolo unde doctrina ţi-e servită mai bine. Din fericire, această unică doctrină este împărtăşită de toate partidele din România, aşa că e loc peste tot pentru toţi bandiţii. Singura diferenţă faţă de partidul unic este că, de această dată, hoţii sunt mai mulţi, şi au pretenţia succesiunii ordonate la ciolan. Să le fie de bine! Şi pe urmă să tragă un somn bun, că după masă merge la fix.