Sondaj PSD pentru Primăria Motru

Liderii PSD Gorj au decis să organizeze un sondaj pentru Primăria Motru, după ce Dorin Hanu şi-a anunţat oficial decizia de a nu mai candida. „Am discutat cu conducerea organizaţiei judeţene şi în ceea ce priveşte un sondaj la Motru. În şedinţa de marţi, preşedintele Consiliului Judeţean mi-a promis că va face un sondaj pentru a se vedea care este persoana cea mai agreată, dar eu ţin foarte mult ca emanarea numelui să vină de la membri. Nu vreau să impun eu pe cineva pentru că în aceste condiţii îmi asum o responsabilitate foarte mare şi nu vreau să fac acest lucru”, a declarat Hanu. Sondajul va fi demarat după ce membrii Biroului Executiv PSD Motru vor desemna persoanele cele mai potrivite pentru funcţia de primar. „Săptămâna viitoare, îi voi convoca pe toţi cei 59 de membri care fac parte din Biroul Executiv PSD Motru. Fiecare va spune trei nume de persoane pe care le consideră apte să conducă primăria, iar cel care va întruni numărul cel mai mare va fi susţinut de organizaţie. Pe mine mă interesează ca votul din organizaţia noastră să fie cel care va câştiga alegerile”, a declarat Dorin Hanu.

Actualul primar va rămâne preşedintele PSD Motru până după alegerile locale. Şi PNL a anunţat că face un sondaj la Motru, dar rezultatele nu sunt publice, deşi au fost promise pentru luna trecută.

Vizualizări: 205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: