Mi se pare imposibil ca un om inteligent, orice pregătire ar avea și din orice colț al pământului ar veni, să nu fie pasionat de astronomie. Pe lângă faptul că este fascinantă în sine, prin ordinele de mărime și complexitate, astronomia este știința cu care trebuie să începem atunci când plecăm în căutarea celor mai importante răspunsuri. Cum ar fi, de pildă, ”cine suntem?”. Îmi e la fel de greu să cred că există oameni inteligenți care să creadă în astrologie. Și totuși, în zilele noastre (secolul XXI, extrem de avansat tehnologic și ca mentalități), pseudoștiința horoscopului încă se bucură de mult mai mare trecere și popularizare decât sora ei mai frumoasă și mai deșteaptă, astronomia. Gândiți-vă doar: câte ziare sau reviste conțin un horoscop? Și acum gândiți-vă câte dintre ele conțin măcar un colțișor de pagină dedicat astronomiei.

După cum probabil știți, în trecut, din cele mai vechi timpuri până prin Evul Mediu, astronomia și astrologia au fost una și aceeași știință. Motivele sunt lesne de înțeles: se știa atât de puțin despre stelele pe care oamenii le vedeau deasupra lor încât s-a început cu o interpretare vulgară și romanțată a rolului și secretelor lor. În buna tradiție a omului de a-și pune piedică lui însuși, fenomenalul avânt al științei (e drept, la un nivel mai degrabă intuitiv, dar ce intuiție!, în lipsa oricăror mijloace tehnice) din perioada Romei și mai ales Romei Antice a cunoscut un regres în epocile ce-au urmat. După ce grecii spuseseră că soarele se află în centrul universului (și nu Pământul, cum era lesne și comod de crezut), acest fapt a fost nu doar negat, ci chiar s-a luptat puternic împotriva teoriei heliocentrice. Biserică însăși, prin inchiziție și nu numai, s-a asigurat că oamenii nu vor căuta să afle lucruri care i-ar fi putut dăuna ei ca instituție. Trecerea de la geocentrism (egocentrism, i-aș zice) la heliocentrism și, pe cale de consecință, de la astrologie la astronomie, a fost un proces extrem de dificil, plin de sacrificii (vezi Galileo Galilei sau Giordano Bruno), violent chiar. De fapt, a semănat mai mult cu o rupere decât cu o tranziție.

Și totuși, prin tot ceea ce face acum, tindem să ne repetăm greșelile istoriei. După o perioadă de fulminantă dezvoltare și deschidere a creierelor, trecem printr-un evident regres care, după modelul Greciei Antice urmate de negura Evului Mediu, s-ar putea materializa în încă o epocă de tristă amintire a istoriei omenirii. Nu vreți să se întâmple asta? Atunci ați face bine să săriți peste rubrica în care vi se spune (vag și incoerent) ce-o să vi se întâmple astăzi în funcție de presupusele efecte ale astrelor.