Specii de animale considerate dispărute care au revenit

Aproximativ 16.300 specii de plante și animale sunt amenințate cu dispariția. În ultimul timp însă, câteva exemplare din două specii de animale care fuseseră declarate dispărute au fost zărite din nou în sălbăticie.

Prima este celebra țestoasă gigantică de pe Insulele Galapagos. Acest arhipelag mic aflat în apropierea coastei Ecuadorului, în Oceanul Pacific, era cândva casa acestor țestoase uriașe, până când balenierele și vasele de pirați au adus șobolani pe insulă, în secolul XIX. Timp de 150 de ani, puilor țestoaselor le-a fost imposibil să supraviețuiască în sălbăticie din cauza șobolanilor aduși pe insulă de marinari. Acum, însă, în urma îndepărtării cu succes a șobolanilor, puii ce eclozează fac față vieții insulare. Șobolanii au devorat ouăle de țestoase și puii ieșiți din ele, în vreme ce oamenii vânau țestoasele pentru carnea și grăsimea lor (pe care o transformau în ulei). La începutul secolului XX, țestoasa gigantică și subspeciile sale au fost declarate dispărute din sălbăticie.

Conservaționiștii au făcut eforturi de a înmulți țestoasele în captivitate și specia a reușit astfel să supraviețuiască. Dar singura cale de a avea un viitor sustenabil era să poată să trăiască și să se reproducă în sălbăticie, fără a fi amenințată de populația de șobolani, care, în 2012, fusese estimată la 180 de milioane de exemplare numai pe Insula Pinzon.

Parcul Național Galapagos și colaboratorii săi au pus la cale o operațiune de a eradica șobolanii de pe Pinzon. S-au folosit 20.000 de kilograme de otravă, care fusese preparată astfel încât să fie respingătoare pentru păsări și alte animale, și operațiunea pare să fi reușit. Insula a fost declarată „zonă liberă de șobolani” și, în anul următor, conservaționiștii au reintrodus pe insulă niște țestoase tinere și au observat cum puii se obișnuiau cu noul lor mediu. Era vorba de primii pui de țestoasă care călcau pe insulă după mai mult de 100 de ani. Până în 2015, s-a constatat că țestoasele se înmulțeau și că alți pui ieșeau din ouă.

Apoi, în martie 2019, o altă subspecie a țestoasei gigantice a fost găsită pe o insulă mai mică din Galapagos, numită Fernandina. O astfel de țestoasă nu mai fusese văzută din 1906 și era de mult timp considerată ca fiind dispărută.

 Se estimează că țestoasa descoperită aici are o vârstă de peste 100 de ani și savanții cred că nu este singurul exemplar. S-au făcut imediat eforturi de a introduce țestoasa într-un program de reproducere.

Vizualizări: 8,358

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: