Spitalul din Târgu-Jiu nu are neurolog pediatru

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu nu are neurolog pediatru chiar dacă, din nefericire, cazurile de copii ce au nevoie de o consultaţie cresc.

Singurul specialist pe care unitatea spitalicească l-a avut a ieşit la pensie. Deşi postul a fost scos de nenumărate ori la concurs niciun cadru medical nu s-a arătat interesat de el.

Numărul copiilor care ajung în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu cu diferite probleme neurologice este într-o continuă creştere. „Am sesizat că în ultima perioadă au ajuns în secţia noastră foarte mulţi copii cu afecţiuni neurologice mai uşoare sau complicate. Noi nu avem competenţă pe neurologie infantilă şi de cele mai multe ori ne rugăm de colegii noştri neurologi de la adulţi. Unii vin să-i mai vadă, dar alţii nu vor să vină pentru că spun că nu au competenţă să consulte copiii. Din această cauză trebuie să-i trimitem la spitale din alte judeţe unde au specialişti”, spune Maria Popescu, medic pediatru.

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu a avut la un moment dat un neurolog pediatru numai că acesta a ieşit la pensie. „Este o problemă naţională lipsa neurologilor pediatrii. Noi am avut unul la Târgu-Jiu, însă a ieşit la pensie. Nu mai este nici la cabinetul particular. Postul lui este liber, l-am scos de foarte multe ori la concurs, dar nu a venit niciun specialist. Sunt foarte puţini şi în ţară. Noi sperăm să rezolvăm până la urmă această problemă”, spune Constantin Pălivan, director medical.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: