Spitalul Judeţean are probleme la reţeaua electrică

Un raport al unei comisii care  a verificat instalaţiilor electrice şi sanitare de la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu arată că au fost constatate mici deficienţe în ceea ce priveşte comutatoarele şi prizele, însă problemele vor fi remediate.

Toate instalaţiile şi aparatele electrice de la nivelul Spitalului Judeţean au fost luate la puricat de către o echipă formată din trei angajaţi şi un responsabil pe partea de pază împotriva incendiilor din cadrul instituţiei. Decizia de verificare a tuturor acestor instalaţii s-a luat de către reprezentanţii spitalului, speriaţi de nenorocirea de la Maternitatea din Giuleşti când mai mulţi micuţi şi-au pierdut viaţa din cauza unui incendiu ce a avut loc datorită defectării unui aparat de aer condiţionat. „Ancheta pe care noi am impus-o s-a încheiat, am discutat cu domnul inginer, s-au verificat instalaţiile electrice, conductele de apă şi sursele de oxigen. Sunt deficienţe în ceea ce priveşte unele prize, unele comutatoare şi s-a făcut un raport, urmând să luăm toate măsurile care se impun, dar remedierile sunt minore şi nu cred că vom avea probleme în ceea ce priveşte funcţionarea instalaţiilor din spital. Ele sunt cu o durată destul de mare, de peste 40 de ani şi se impune să facem nişte remedieri”, a precizat Constantin Pălivan, Director Adjunct în cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: