Spun că fac muzeu într-o casă monument plină de găuri

Imagini dezolante surprinse în Casa Gănescu, unde va funcționa Muzeul Național „Constantin Brâncuși”. Găuri prin care poți vedea afară, prize smulse din pereți și multă igrasie te întâmpină mai ales la demisol. Recent instalată în funcția de director al instituției, Denisa Șuță a făcut un tur al clădirii degradate și a anunțat ce activități se vor desfășura aici.

Din 2016 a fost aprobată legea de înființare a Muzeului Național „Constantin Brâncuși”, la Târgu Jiu. Pași mărunți s-au făcut de atunci în acest sens. Acum, Ministerul Culturii are la dispoziție o clădire monument istoric pe care să o transforme în muzeu, dar mai este cale lungă până acolo.  „Am vrut să vă arăt modul în care arată Casa Gănescu, cea care este sediu al Muzeului Național „Constantin Brâncuși”. Până în acest moment, nu s-a reușit ca această instituție de cultură foarte importantă pentru municipiul Târgu Jiu să devină funcțional. Acesta este practic primul pas pe care îl facem în acest moment, acela de a face demersurile necesare pentru ca această instituție să devină funcțională. Am vrut să vă arăt cum am preluat această clădire. Este într-o stare avansată de degradare mai ales în zona de demisol”, a spus directorul muzeului, Denisa Șuță.

Modul în care arată acum interiorul clădirii îți lasă un gust amar. Miros de igrasie, pereți decojiți, murdari, uși rupte, ca după bombardament. „În momentul în care Consiliul Județean a ridicat obiectele de inventar pentru că aici se afla mobilier, au ridicat inclusiv prize. Nu au fost demontate, ci au fost smulse din pereți, astfel că a fost distrus și rigipsul care a fost montat peste peretele propriu-zis. Partea de jos, în acest moment, practic este nefuncțională. La etaj, situația este puțin mai bună. Se pot face unele lucrări de igienizare astfel încât să poată funcționa muzeul într-un timp cât mai scurt. Între cele două centrale termice, poți vedea prin zidul clădirii în exterior, dar știu că m-am înhămat la un lucru foarte dificil”, a mai spus Șuță.

Cât privește exponatele ce vor fi aduse în muzeu, nu este nimic cert. În primă fază, vor fi doar holograme și ateliere de sculptură. „Nu putem discuta despre a expune vreo operă în aceste condiții pentru că valoarea asigurărilor pentru operele lui Brâncuși este foarte mare. Se ridică la sute de mii de euro. Vom încerca să facem unele activități care au legătură cu Constantin Brâncuși, unele prevăzute de legea pentru înființarea Muzeului Național Constantin Brâncuși. La primul articol, se vorbește despre prezentarea imaginilor cu operele lui Constantin Brâncuși într-un sistem de holograme și vom merge, în principal, pe genul acesta de expoziții până în momentul în care vom reuși să restaurăm clădirea și să îndeplinim condițiile necesare pentru a putea să expunem o operă. Nu vreau să fac promisiuni și să vă spun că vom împrumuta ori achiziționa vreo operă. Nu vreau să mă arunc în declarații nefondate în acest moment”, a mai declarat Denisa Șuță.

Galerie foto




Vizualizări: 1,237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: