Stângă: "Aştept o mobilizare generală a băieţilor pentru meciurile de baraj!"

Antrenorul naţionalei masculine a României şi al Energiei Pandurii nu a avut vacanţă în ultima perioadă, fiind în cantonament cu echipa naţională la Izvorani.
Vasile Stângă e convins că România va reuşi o surpriză la barajul cu Rusia, la care a convocat şi patru jucători de la Pandurii: „Suntem pe nişte poziţii „pozitive”, ca să le zic aşa. Ultima partidă de verificare cu Ucraina a fost un test extrem de util, pentru că am întâlnit o echipă cu jucători buni, asemănătoarea ca şi stil de joc cu Rusia”, a spus Stângă înaintea partidei cu Rusia de la Bucureşti, precizând că se aşteaptă ca handbaliştii săi să se mobilizeze foarte bine pentru a obţine o victorie: „Aştept o mobilizare generală a băieţilor pentru meciurile de baraj pentru că numai aşa am putea trece peste Rusia. Eu cred că există resursele, acum mai trebuie să mai şi arătăm în joc o maximă concentrare. Dacă vom avea o apărare bună şi ne vom descurca foarte, foarte bine pe contraatac, acest două lucruri ar putea constitui cheia succesului din confruntarea cu Rusia. Pentru că echipa Rusiei arată foarte bine ca şi fizic, emană multă forţă, mai ales pe poziţional, deci va trebui să contracarăm acest lucru printr-o disciplină desăvârşită, alături de ambiţie, desigur”.

Stângă consideră un avantaj faptul că primul meci se dispută la Bucureşti şi mizează mai ales pe sprijinul publicului: „E bine că primul meci îl jucăm acasă, iar de acest rezultat va depinde în proporţie de peste 50% calificarea. De aceea, aştept un public cât mai numeros în Sala Polivalentă pentru a fi alături de noi”.  

Selecţionerul spune că barajul cu Rusia nu este capital pentru căel are ca obiectiv Olimpiada de la Londra: „Nu este în nici un caz un meci capital! Obiectivul meu de la „naţională” este acela de a forma o echipă competitivă şi de a ne califica la Olimpiada de la Londra. Iar dacă vom reuşi să mergem şi la acest Turneu Final, cu atât mai bine”

În ceea ce priveşte jucătorii de la Energia care vor evolua în meciul de duminică, Stângă crede că Florea şi Ciobanu vor  evolua cu Rusia: „Florea şi Ciobanu sigur vor debuta. Mai ales Florea, care se va lupta pentru titularizare cu Sabou. Şi deocamdată, după cum l-am simţit pe Florea, pare mai în formă decât Sabou”.  
.
Partida tur cu Rusia se dispută duminică, de la ora 19:00, în Sala Polivalentă din Bucureşti, iar returul pe 19 iunie, la Cehkov.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: