Start la lucrările de curăţenie în municipiul Târgu Jiu

Zeci de angajați ai societății Edilitara, dar și asistați sociali au fost mobilizați de autoritățile locale din Târgu Jiu pentru curățenia de primăvară. Aceștia vor mătura aleile, vor toaleta pomii din parcuri, vor vopsi trotuarele și gardurile și vor efectua și alte astfel de activități. Curățenia de primăvară la Târgu Jiu se va desfășura în toate zonele din Târgu Jiu, inclusiv în localitățile arondate municipiului.

Acțiunea de curățenie a municipiului a demarat încă din data de 1 martie. Angajații au fost mobilizați în primă fază în cartierele din sudul municipiului Târgu Jiu. "Primul palier ar fi cel al cartierelor de locuințe, intrăm în fiecare. Deja am început de marți cu cartierul Abator, cu mai multe servicii, atât parcurile verzi, salubritatea, cât și din cadrul sectorului de prestări construcții, cei care se ocupă de mobilierul urban. Cei de la zone verzi igienizează zonele verzi, dacă este cazul reducem gardurile vii la o înălțime pe care să o putem controla pe parcursul anului. Avem foarte mult de toaletat pomi, unii s-au mai uscat, alți pomi au tendința să intre pe balcoane, pe ferestre", a declarat Alexandru Zaharia, directorul Edilitara Public SA.

Nici trandafirii din centrul civic al orașului nu au fost omiși. De tăierea lor se ocupă tot angajații Edilitara. Cei de la primărie se vor ocupa și de refacerea marcajelor în parcări, de plombarea gropilor de pe șosele, vopsire a gardurilor și trotuarelor, și intervenții pentru repararea lămpilor de iluminat defecte.

Acțiunea de ecologizare și înfrumusețare a municipiului se va desfășura timp de circa o lună. Reprezentanții primăriei au spus că nu știu cât costă operațiunile ce vor fi efectuate pentru curățenia la nivel de oraș, și că doar la finalul acțiunii se vor putea pronunța. 

Galerie foto


Vizualizări: 294

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: