Strămutaţii din Albeni îşi cer pământul de sub case

Peste o sută de familii de strămutaţii de la Albeni solicită primăriei găsirea unor soluţii pentru a fi puşi în posesia terenurilor pe care şi-au construit casele. Oamenii spun că în curând perioada de cinci ani pentru care le-a fost încredinţat terenul se va încheia. Ce se va întâmpla apoi, au întrebat sătenii care s-au prezentat la ultima şedinţă de consiliu local al comunei.

În această situaţie sunt aproximativ 120 de familii, care în 2006 au beneficiat de o suprafaţă de teren acordată de primăria Albeni, după ce au rămas fără case în urma alunecărilor de teren. În câteva luni, perioada de cinci ani pe cât le-a fost încredinţat terenul vor expira, iar oamenii se tem acum că vor rămâne fără pământul de sub case, deşi au investit sute de milioane de lei vechi până acum pentru construcţia acestora. „Am băgat sute de saci de ciment. Numai la fundaţie am cheltuit vreo 300 de milioane de lei vechi şi plus cât am băgat până am ridicat-o, că nici nu mai ştiu. În primăvară ne expiră la toţi perioada de cinci ani, pe cât am primit terenul şi acum ce facem- Avem casa făcută şi nu avem acte pe teren. Să găsească o formă legală să ne dea pământul cu acte în regulă”, susţine un localnic.

În ultima şedinţă de consiliu local a primăriei Albeni oamenii au venit să discute cu aleşii locali pentru a primi actele de proprietate pe terenuri. Deşi problema era inclusă pe ordinea de zi, edilii au venit cu temele nefăcute, astfel că oamenii au plecat aşa cum au venit. Fără niciun răspuns. „Trebuie să înţelegeţi că nu depinde de ce vreau eu, sau de ce nu vreau. Trebuie să găsim o formă legală pentru că nu pot eu să fac cum vreau, dacă legea nu-mi permite”, susţine primarul comunei Albeni, Dumitru Cornea.

Secretarul comunei cu pricina susţine că nu sunt decât două opţiuni. Fie strămutaţii vor primi terenul cu titlu gratuit, fie o să le fie concesionat pe o perioadă de 49 de ani, însă în niciunul dintre cazuri nu vor deţine titlu de proprietate.

Pentru a rezolva problema strămutaţilor, aleşii din Albeni vor cere sprijinul Prefecturii.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: