Sulfina Barbu a lipsit de la prezentarea propriei moţiuni

Moţiunea democrat-liberalei Sulfina Barbu a fost prezentată şi în Gorj, însă deputatul a lipsit. Cea care i-a prezentat moţiunea in faţa celor aproximativ 100 de invitaţi a fost deputatul de Mehedinţi, Doiniţa Chircu.

Alegerile în cadrul Organizaţiei de Femei la nivel naţional vor avea loc pe 15 octombrie, iar singura candidată este Sulfina Barbu. Deputatul a început campania de promovare a moţiunii în fiecare judeţ, iar în Gorj a fost prezentată de deputatul de Mehedinţi, Doiniţa Chircu.

Moţiunea Sulfinei Barbu, se numeşte “Forţa Femeilor PDL- România-2020”. “Obiectivul programului politic al doamnei Sulfina Barbu pentru Organizaţia de Femei a Partidului Democrat Liberal este să devenim principala forţă politică de coagulare a energiilor femeilor din România, pentru reformarea şi modernizarea României. Etapa nouă, în care ne propunem să intrăm împreună să transformăm Organizaţia de Femei a Partidului Democrat Liberal în catalizatorul forţei femeilor din România într-un proiect de anvergură: România 2020”, a declarat Doiniţa Chircu, deputat PDL.

Prezenţi la prezentarea moţiunii pentru câştigarea a unui nou mandat de preşedintă a femeilor au fost si deputaţii Severus Militaru şi Cosmin Popescu.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: