Supăraţi pe unguri că blochează proiectul BRUA

Peste 5.500 de proprietăţi din Gorj vor fi expropriate pentru proiectul BRUA, magistrala de gaze naturale care ar trebui să traverseze mai multe ţări şi să ajungă în Austria. Proiectul a devenit unul incert, după ce Ungaria a anunţat că magistrala de gaze se opreşte la ei în ţară. Austriecii sunt nemulţumiţi. „Nu ne amuză deloc faptul că, acum, conducta BRUA se opreşte în Ungaria. Este acum în discuţie atragerea Slovaciei în proiect, dar nu este o variantă care să ne convină, pentru că asta înseamnă costuri suplimentare pentru clienţii noştri. Din această cauză, traseul nu este conexiunea ideală. Ideea este că nu tot gazul trebuie să se ducă spre Vest”, a spus Manfred Leitner, membru al board-ului executiv al grupului austriac OMV, responsabil cu activitatea de downstream.

BRUA este planificată să lege sistemele de transport de gaze ale Bulgariei, României, Ungariei şi Austriei inclusiv pentru tranzitul către vestul Europei al gazelor care urmează să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep.  

BRUA va străbate teritoriul României pe o distanţă de 528 de kilometri, de la sud, din judeţul Giurgiu, spre vest, traversând judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş şi Arad. (A.A.)

Vizualizări: 523

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: