Surse: Pităroiu și Petroniu, în AGA la prestatorii CEO

CE Oltenia vrea să numească noi reprezentanți ai companiei în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) la două dintre societățile prestatoare. Cei care vor ocupa aceste poziții sunt Daniel Pităroiu și Ion Petornoiu, spun surse din companie. Petroniu va fi reprezentantul acționarului majoritar la Minprest Serv Rovinari, iar Pităroiu va ocupa aceeași funcție, dar la MedservMin. La cele două societăți CE Oltenia deține peste 95% din acțiuni. La Minprest Serv Rovinari urma să fie desemnat Sorin Boza, directorul Diviziei Strategie Dezvoltare din cadrul CE Oltenia, însă cum din 21 decembrie va deveni manager al companiei energetice, această variantă este exclusă. Până nu demult, cei care reprezentau societatea în adunările generale ale acționarilor la aceste societăți erau remunerați, însă în prezent nu mai primesc nimic, nemaifiind permisă remunerarea lor, conform legii. Pot însă să încaseze câteva sute de lei ca secretari ai AGA, așa cum se întâmplă în cazul lui Marian Vintilescu, cel care reprezintă CE Oltenia în prezent în AGA la Minsprest.

Vizualizări: 2,991

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: