Surupăceanu, mandatul 2 pe Colegiul 2?

E oficial! După o perioadă în care nu a spus mai nimic despre planurile sale politice de viitor, deputatul Mugurel Surupăceanu s-a decis să confirme că va candida pentru un nou mandat de parlamentar pe Colegiul 2, asta dacă nu cumva structura colegiilor se va modifica până toamna viitoare. Deşi a avut colegi în partid care şi-au manifestat intenţiile de a intra în lupta politică pe zona respectivă, Surupăceanu spune că el va fi viitorul candidat pe Colegiul 2! Surupăceanu crede că nu vor exista membri ai USL care să îşi dorească mandatul său în condiţiile în care există o decizie luată la nivel central pentru susţinerea la o nouă candidatură. Primarul din Bustuchin, Ion Ciocea, dar şi vicepreşedinţii Puiu Diaconescu şi Andrei Maioreanu luau în calcul, la un moment dat, o posibilă candidatură pe colegiul lui Surupăceanu. Candidatura deputatului va fi validată însă după efectuarea unui sondaj de opinie, sondaje pe care USL le face la nivel naţional pentru a vedea pe ce oameni se poate baza în alegeri şi care să fie candidaţii pe care să-i susţină pentru o victorie cât mai mare la parlamentarele din toamnă. Surupăceanu a candidat în toamna lui 2008 pentru prima dată în cadrul unor alegeri parlamentare, reuşind să fie ales cu peste 50% din voturile exprimate în colegiul său.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: