Tânăr din Motru, mort într-un accident rutier

Tragedie în familia lui Ionuţ Cosmin Maxin, un tânăr în vârstă de 22 de ani din Ploştina-Motru, care şi-a pierdut viaţa după ce a fost implicat într-un grav accident rutier ce s-a petrecut joi dimineaţa pe raza localităţii. Maşina în care se afla acesta, condusă de amicul său Sorin Ianăşi, s-a răsturnat într-un pârâu. Rănile pe care acesta le-a suferit în urma impactului s-au dovedit a fi incompatibile cu viaţa.

Nefericitul eveniment s-a produs joi dimineaţa, în localitatea Ploştina apartenentă municipiului Motru, în jurul orei 5. Ionuţ Cosmin Maxim din Ploştina şi Sorin Ianăşi, amicul său în vârstă de 25 de ani din Roşiuţa, plecaseră spre Motru pentru a se întâlni acolo cu alţi prieteni. Maşina, spun martorii, ar fi fost condusă de Sorin Ianăşi. Acesta, din cauza neatenţiei, ar fi pierdut controlul volanului, drept pentru care autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în pârâul Ploştina. În urma impactului cei doi tineri au suferit multiple leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Motru pentru îngrijiri medicale. Ionuţ Cosmin Maxim a ajuns însă în stop cardio-respirator, spun medicii motreni, care nu au mai putut face nimic pentru a-l menţine în viaţă. "Pacientul în vârstă de 22 de ani a fost adus în stop cardio-respirator. Am încercat să-l resuscităm. Pe moment s-a resuscitat, după care a intrat iar în stop cardio respirator, iar la ora 8 am declarat decesul. Prezenta un traumatism cranian. Pacientul în vârstă de 25 de ani este stabil, e conştient", a declarat Alin Efrim, directorul medical al Spitalului Municipal Motru.

Cei care i-au alertat pe oamenii legii au fost chiar tinerii cu care urmau să se întâlnească la Motru. Cum cei doi întârziau să apară, aceştia ar fi plecat în întâmpinarea lor. Au găsit maşina răsturnată în pârâu, iar cei doi erau ieşiţi din maşină. Tocmai de acea le-a fost greu polişiţtilor să stabilească care era şoferul, însă pe baza mărturiilor celor prezenţi au stabilit că Ianăşi era cel care conducea maşina. Acesta se parte că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat şi nici cine a condus autoturismul. Nici nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor, fiind nevoie de prelevarea de probe de sânge pentru a stabili dacă consumase alcool. Pe numele său poliţiştii au întocmit un dosar penal şi fac cercetări pentru ucidere din culpă.

ACCIDENT_PLOSTINA

Vizualizări: 463

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: