Târgu Jiu: 1300 de bătrâni sărbătoriţi astăzi de municipalitate

Bătrânii din Târgu Jiu vor fi sărbătoriţi astăzi de municipalitate. De „Ziua Vârstnicului” autorităţile locale au pregătit un program special, pe Insuliţă. Peste 1300 de bătrâni sunt aşteptaţi să ia parte la balul vârstei a treia în cadrul căruia va avea loc masa festivă, un program folcloric susţinut de Doina Gorjului şi Şcoala Populară de Artă, dar şi un concurs de dans la care se vor acorda premii.

Peste un miliard de lei vechi a alocat municipalitatea pentru organizarea evenimentelor destinate exclusiv vârstnicilor. La masa festivă, meniul pentru fiecare persoană participantă este de 80 de lei, fără TVA. Bătrânii sunt aşteptaţi astăzi, începând cu orele 17, la restaurantul de pe Insuliţă, acolo unde va avea loc balul vârstei a treia. Cei născuţi în preajma zilei de 1 octombrie vor fi sărbătoriţi, iar autorităţile locale vor acorda şi diplome de excelenţă pentru cei care au desfăşurat activităţi în interesul grupurilor de pensionari. Cel mai aşteptat este însă concursul de dans. „Faţă de anii anteriori vom avea o participare numeroasă după câte am văzut. Din informaţiile pe care le am, în acest an vor participa peste 1300, sunt ocupate două locaţii pe insuliţă. Nu vor lipsi distracţia şi voia bună, nu va lipsi nici concursul de dans care deja a devenit tradiţional, întreceri sportive. Programul l-am lăsat la latitudinea celor în vârstă să şi-l stabilească singuri. Suma acordată în consiliul local este la 1 miliard şi ceva. Au fost discuţii că suma este mică, că este mare, dar noi am căutat să ne încadrăm în această sumă pentru că este o sărbătoare a pensionarilor şi ca atare trebuie să o organizăm cum se cuvine”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.

Tot astăzi, autorităţile locale din Târgu Jiu vor inaugura şi Clubul Vârstei a Treia din zona 9 Mai. La eveniment sunt aşteptate circa 200 de persoane.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: