Târgu Jiu: Centru infotrafic de 12 milioane de euro

Autorităţile locale din Târgu Jiu vor să transforme o fostă centrală termică din zona de sud a municipiului într-un centru infotrafic. Investiţia ar costa circa 12 milioane de euro şi ar putea fi dusă la îndeplinire cu bani europeni. Va fi un fel de management integrat de trafic, în sensul că vor fi montate camere de luat vederi prin tot oraşul, iar imaginile vor fi urmărite de poliţişti care pot interveni rapid pentru soluţionarea problemelor.

Proiectul privind realizarea acestui punct infotrafic va fi depus la Agenţia de Dezvoltare Regională pentru a primi finanţare prin Programul Operaţional Regional. Autorităţile speră ca în primăvara anului viitor să încheie acest contract de finanţare pentru a putea demara şi lucrările. „Ne-am orientat către zona 23 August, unde este acea centrală mare pe care o ştim cu toţii. Tot timpul încercăm să o amenajăm, să blindăm uşile, să nu mai intre acele persoane care încearcă să-şi facă pe acolo un adăpost. Este o centrală destul de mare, poate colecta datele, baza de date în zona respectivă, din tot oraşul. Acest sistem de management integrat de trafic care supune partea de monitorizare prin camere de luat vederi pe toate traseele principale, monitorizarea intersecţiilor principale, cablajul pentru transmiterea bazelor de date prin fibră optică, sediul propriu-zis cu acele servere, stocări de memorie, monitoare pe care pot fi urmărite zonele de risc sau aglomerate ale municipiului Târgu Jiu”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al primăriei Târgu Jiu.

La centrul infotrafic vor fi colectate imagini transmise în timp real din municipiu prin intermediul unor camere de luat vederi. Astfel vor fi monitorizate şi  transmise date de trafic de la nivelul municipiului, iar pentru intervenţiile necesare vor conlucra atât poliţiştii locali, cât şi cei din cadrul Poliţiei Rutiere. „În zona de clădire, de sediu, de colectare a bazelor de date, cei de la Poliţia Locală pot să aibă intervenţii dacă primesc bază de date de aglomeraţie, de circulaţie. Cei de la Poliţia Rutieră au atribuţiuni de circulaţie şi pot să ia decizii comune, instantanee, rapide, să poate să comunice. Pentru partea de intervenţie unde sunt zone de vandalism, pentru că trebuie să recunoaştem că sunt, rup bănci sau cine ştie ce se mai întâmplă, scandaluri, sunt o serie de date, unde echipele mixte pot să monitorizeze 24 din 24 şi să ia deciziile în timp util şi rapid”, a mai spus Marius Ionescu.  

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: