Târgujienii s-au lăsat de fumat de Ziua Mondială Anti-Tutun

Târgujienii au marcat Ziua Mondială Anti-Fumat, 31 mai, abţinându-se de la consumul de ţigări şi făcându-şi teste de măsurare a dioxidului de carbon din plămâni, a tensiunii şi a greutăţii. De aceste teste gratuite au beneficiat, ieri, toţi cetăţenii care au trecut pe la cortul instalat în Parcul Central. Fumătorii au avut posibilitatea să-şi facă şi teste pe bază de întrebări referitoare la cât şi cum fumează, fiecare putând evalua singur gradul de dependenţă faţă de nicotină. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, ai Asociaţiei pentru Educaţie, Sănătate şi Familie şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj au distribuit pliante şi broşuri referitoare la efectele nocive ale tutunului. Cu o săptămână înainte au fost organizate mai multe campanii anti-tutun în şcolile din Târgu Jiu, Rovinari, Drăguţeşti, Turceni şi Târgu Cărbuneşti. În data de 22 mai a fost derulată o acţiune precampanie la Universitatea ,,Titu Maiorescu,, iar pe 25 mai la Grupul Şcolar Auto a avut loc o prezentare a efectelor nocive ale tutunului, o expoziţie de pictură şi vizionarea filmului tematic ,,A doua şansă,,.Laurenţiu Şoşoi, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog ne-a declarat:,, Scopul acestor campanii este de a reduce numărul de fumători şi de a-i preveni pe elevi de efectele negative pe care le are consumul de tutun asupra sănătăţii.,, Fumul unei singure ţigări conţine peste 4000 de substanţe chimice, dintre care 200 sunt recunoscute ca fiind toxice şi au efecte negative în procesul dezvoltării fizice la tineri. În Gorj, 1600 de cetăţeni sunt înscrişi în programul naţional de renunţare la fumat, iar dintre aceştia 45% au renunţat la ţigări în urma campaniilor anti-tutun.


Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: