Tătaru nu are contracandidat la şefia Sanatoriului Dobriţa

Tiberiu Tătaru este singurul candidat pentru funcţia de director al Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“ de la Dobriţa. Ieri s-au încheiat înscrierile şi chiar dacă medicul Marian Olaru anunţa intenţia de a candida, până la urmă a ieşit din competiţie. Concursul pentru postul pe care-l ocupă interimat Tiberiu Tătaru se va desfăşura în perioada 15-19 noiembrie şi va consta în două probe. La prima proba va fi test grilă dintr-o tematică dată în prealabil, iar la cea de-a doua probă se va prezenta proiectul de management. „Am decis să mă retrag în ultima zi pentru că de curând am fost înaintat în grad universitar, iar la spitalul nostru cei de la administrativ nu au lucrat în week-end”, a declarat Marian Olaru.

Tiberiu Tătaru este cel care ocupă funcţia de manager interimar la Spitalul de la Dobriţa de aproximativ un an şi jumătate. „Faptul că de un an şi jumătate, de când îmi desfăşor activitatea la spital, lucrurile au mers într-un ritm alert în bine, acest lucru mă determină să cred că lucrurile pe care eu le pot face împreună cu echipa vor fi din ce în ce mai bune”, a spus Tătaru.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: