Taxă de 25 de lei pentru traversarea podului din satul Pleşa

Taxa de pod de la Bumbeşti-Jiu, din satul Pleşa, va fi pusă în aplicare pentru că a fost votată de consilierii locali. Chiar şi aşa, discuţiile nu s-au încheiat. Cert este că de acum, cei care trec prin satul Pleşa scot din buzunar 25 de lei. Potrivit consilierilor locali, în momentul în care drumul ocolitor va fi realizat şi proiectul votat recent, care se va aplica începând cu 15 octombrie, va înceta.

Eftenie Popescu, unul dintre iniţiatorii acestei taxe spune că cei care transportă piatră de la cariere au distrus drumurile şi casele din satul Plaşa, chiar şi podul care traversează Jiul. „Taxa a fost stabilită la suma de 25 de lei, care se referă strict la cei care transportă materialul din zona respectivă”, spune Eftenie Popescu. Pentru a nu putea trece fără să plătească, în dreptul podului de peste Jiu va fi instalată şi o barieră. „Se va pune barieră la podul Jiului. La acea barieră va fi colectată taxă. „ca şi la intrarea în cinematograf sau la un spectacol plăteşti la intrare. Acolo nu este o zone de tranzit. Este un punct final de drum comunal care se încheie intr-o zonă de exploatare a rocii din bazinul văii Jiului. Taxa e de dus-întors”, mai spune Eftemie Popescu, consilier local din partea PSD. Proiectul a fost votat de nouă consilieri locali ai oraşului Bumbeşti Jiu. Potrivit proiectului respectiv taxa este în valoare de 25 de lei per cursă, dus-întors, pentru autovehiculele cu masa mai mare de 12 tone la traversarea podul Jiu aflat pe drumul comunal 149. Această taxă se menţine până la data până la data realizării drumului ocolitor şi reabilitării podului de către agenţii economici. Se aprobă amplasarea unui punct control cu barieră în vederea monitorizării şi încasării taxei prevăzute pe malul stâng al malului Jiu. Dispoziţiile prezentei hotărâri se aplică pentru vehiculele deţinute sau folosite în baza unui drept legal de unităţile MAI, MAPN, Serviciul Ambulanţa, serviciile publice comunitare. Data intrării in vigoare este 15 octombrie.

Taxa de suprasarcină, respinsă

Chiar dacă Eftenie Popescu dorea să instituie şi o taxă de suprasarcină, propunerea sa nu a fost luată în considerare. Eftenie Popescu spune că taxa de suprasarcină, pe care a iniţiat-o nu a trecut deoarece i s-au găsit câteva noduri în papură. Dacă această taxă ar fi fost aprobată, cei care transportau maşini de peste 12 tone ar mai fi scos din buzunar până la 190 lei. „Din punctul meu de vedere singurul motiv pentru care nu a intrat pe ordinea de zi este un răspuns dat de compartimentul tehnic al Consiliului Judeţean în care se spunea că taxa de suprasarcină nu este fundamentată ca şi tarif. Deocamdată fondul problemei este să obligăm carierele să ia problema in serios şi să deschidă şantierul pentru drumul tehnologic pe care îl promit”, menţionează Eftenie Popescu.

La rândul său consilierul Marius Borcan le transmite agenţilor economici să ia problema în serios şi să deschidă şantierul pentru drumul tehnologic pe care îl promit de doi ani de zile. „Oamenii de acolo se confruntă cu tot felul de probleme, le-au crăpat casele. Să facă un drum ocolitor, să îşi facă şi podeţ. În momentul acela acest proiect va înceta. Dacă trece de zece ori, va plăti de zece ori cu maşina respectivă”, menţionează Marius Borcan. Cu aceşti bani vor fi folosiţi pentru drumurile respective de acolo. Suma care se va strânge din taxa de pod într-un an de zile va ajunge la un miliard de lei şi va fi folosită pentru repararea drumurilor din comuna respectivă

Primarul Bobaru respinge taxa

Chiar dacă majoritatea consilierilor au fost de acord cu această taxă de pod, prin intermediul căreia consideră că nu va mai fi încurajat traficul în zonă, Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti Jiu spune că această taxă nu rezolvă problema de fond. „Este o hotărâre de consiliu local pe care eu, în calitate de primar trebuie să o pun în aplicare. Eu nu am subscris la această iniţiativă. Din punctul meu de vedere această taxă nu rezolvă problema de fond. Acea taxă nu va scoate maşinile care produc acel calvar oamenilor. Singura soluţie viabilă de a rezolva problema cetăţenilor de acolo este realizarea acestui drum tehnologic, un drum care să ocolească satul”, consideră primarul.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: