Taximetrist băgat în spital de un şofer beat

Un tânăr s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice, a provocat un accident rutieri rănind un taximetrist şi a produs pagube materiale însemnate. Şoferul vinovat de producerea accidentului a prezentat o alcoolemie peste limita admisă şi cel mai probabil nu a mai văzut bine pe unde merge. A pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în coliziune cu un taxi pe care l-a proiectat direct în cofetăria de la Dacia.

Evenimentul rutier s-a produs în faţa cinematografului Dacia, o zonă foarte circulată în timpul zilei. Din fericire, la ora producerii accidentului pe trotuar nu era nimeni. Şoferul care a provocat accidentul are 30 de ani şi s-a urcat la volan după ce a consumat alcool toată noaptea. A apăsat prea tare pedala de acceleraţie şi la un moment dat a pierdut controlul asupra volanului şi a acroşat un taxi ce staţiona în staţie. Taxiul a fost proiectat în cofetărie, iar taximetristul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru îngrijiri medicale. „Ăştia nu mai sunt normali. Dacă era în alt moment al zilei aici ar fi fost carnagiu. Am înţeles că şoferul a fost şi băut şi mergea foarte tare. A lovit taximetristul şi l-a proiectat în cofetărie. Nu sunt normali  când se urcă băuţi la volan”, a povestit un târgujian aflat la faţa locului.

Şoferul: 0.85 mg/l alcool în aerul expirat

La faţa locului a ajuns imediat un echipaj de poliţie pentru a stabili cauza evenimentului rutier. Testarea cu aparatul etilotest a confirmat faptul că şoferul conducea maşina cu o imbibaţie de alcool peste limita legală. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior, acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. De asemenea, conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt IPJ Gorj.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: