Taximetriştii au abandonat maşinile de frica amenzilor

Taximetriştii din Târgu Jiu, luaţi la verificat de poliţişti, şi-au părăsit maşinile decât să primească amenzi. Oricum, aceştia vor plăti 100 de lei să le recupereze pentru maşinile le-au fost ridicate. Cei care au fost în regulă nu s-au ferit de control, însă colegii lor de breaslă, care nu erau tocmai în conformitatea cu legea nu au mai avut ce face şi şi-au abandonat maşinile în parcare. Într-o singură staţie două taxiuri au fost ridicate de Poliţia Comunitară. Taximetriştii susţin că amenzile primite de la Poliţia Comunitară sunt exagerate şi neîntemeiate. În loc să-i amendeze pe cei care practică taximetria fără documente legale, îi sancţionează pe ei pentru cea mai mică abatere. “Doar pentru că am fost cu prima maşină parcată după staţia de taxi am primit o amendă de 1200 de lei. Am plătit-o la jumătate în 28 de ore, că întreagă nu-mi permiteam să o plătesc”, susţine un alt taximetrist. Autorităţile dau şi câteva sfaturi tărgujienilor pentru a recunoaşte maşinile de taxi autorizate de taximetriştii pirat din oraş. Aceştia recomandă clienţilor să nu se urcă în maşinile care nu au afişate în mod vizibil tarifele şi societatea de care aparţin. Acţiunea nu este singura de acest gen, promit autorităţile. La nivelul municipiului Târgu-Jiu există nu mai puţin de 400 de maşini în regim de taxi autorizate.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: