Telenovela Iordache nu are încă un final

Mijlocaşul Ilie Iordache a ajuns la un acord cu gruparea AEK Atena pentru un contract de 1,35 de milioane de euro pe trei ani, dar nu poate semna înţelegerea din cauza fostului său club, Pandurii Târgu Jiu, care l-a acţionat în instanţă pentru fals şi uz de fals. După ce a trecut probele la care a fost supus în cursul lunii trecute, Iordache a negociat împreună cu impresarul său toate detaliile contractului cu gruparea elenă. Conform acestuia, Iordache va încasa 350.000 de euro pe sezon, urmând să primească la semnarea contractului şi o primă de instalare de 300.000 de euro. Suma totală pe care Iordache ar urma să o încaseze de la gruparea greacă ar fi de 1.350.000 de euro pentru cei trei ani de contract.  

Înţelegerea nu a fost însă parafată pentru că gruparea Pandurii l-a acţionat în instanţă pe jucător, preşedintele Marin Condescu acuzându-l de fals şi uz de fals. Condescu susţine că Iordache a depus la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal acte false prin care a fost declarat liber de contract. „A prezentat nişte acte prin care a susţinut că a primit primă la meciul de la Iaşi, din tur, 3807 euro, deşi la acel meci el nu a fost prezent. De unde a scos el suma asta cu şapte euro la final, nu ştiu când primele sunt sume fixe“, a spus Condescu. Iordache nu poate primi cartea verde pentru a oficializa transferul la AEK Atena, preşedintele Marin Condescu afirmând că este posibil ca mijlocaşul să fie chiar şi suspendat de FIFA. „În ceea ce priveşte transferul lui la AEK Atena, pot spune că nu i se va da cartea verde fără de care nu poate semna. Cel mai probabil o să fie suspendat de FIFA şi UEFA. Grecii l-au luat de bună credinţă şi au ajuns la o înţelegere cu el. Eu nu am nimic cu Ilie Iordache ca jucător, ci cu cei de la Dinamo, care îmi cer bani pe el“, a adăugat preşedintele. 


Iordache acuză că i se ia dreptul la muncă 

Clubul grec AEK Atena a luat imediat poziţie anunţând impresarul lui Ilie Iordache că jucătorul are probleme. Departamentul Internaţional al FRF a fost anunţat oficial de clubul gorjean să nu elibereze Certificatul Internaţional de Transfer pentru jucător până la clarificarea situaţiei juridice a acestuia cu clubul Pandurii. Aceleaşi informări referitoare la cazul Ilie Iordache au fost trimise şi Federaţiei de Fotbal din Grecia precum şi preşedintelui clubului AEK FC Atena. 
Iordache a fost anunţat aseară de impresarul său că AEK Atena a a primit un fax de la Târgu Jiu prin care clubul elen era înştiinţat că el este sub contract cu Pandurii. Situaţia trebuie clarificată rapid pentru că jucătorul ar fi trebuit să se prezinte la antrenamente pe data de 29 iunie. Iordache nu putea crede că s-a ajuns aici el fiind anunţat de impresar de situaţia creată: „Nici nu-mi vine să cred că e posibil aşa ceva! Am aflat aseară de la impresarul meu că pe faxul celor de la AEK Atena a sosit un fax din partea clubului Pandurii în care se spunea că eu nu sunt liber de contract şi că nu puteam semna cu echipa din Grecia.” 
Iordache e convins că se doreşte să i se facă rău şi că Pandurii încearcă să rezolve problema cu Dinamo: „Domnul Condescu nu vrea decât să-mi facă mie rău. Are problemele lui cu Dinamo şi vrea să şi le rezolve pe spatele meu. Pe 29 iunie trebuia să mă prezint deja la pregătire cu AEK Atena, dar acum nu ştiu ce o să fac.” Jucătorul a mai precizat că i se ia dreptul la muncă şi că la mijloc este vorba de alte interese: „Este culmea să-mi ia dreptul la muncă! Eu cred că aici e vorba despre nişte interese, dacă nu mi se va da până la urmă dreptate. Dar am ajuns la concluzia că în România este posibil orice pentru că nu se respectă legile. Oare mai trăim într-o ţară europeană? S-a ajuns prea rău, trăim în epoca sclaviei!.” Fostul jucător al lui Sorin Cârţu spune că dacă transferul său va pica şi va avea probleme vinovaţi vor fi Federaţia şi clubul Pandurii: „Numai Federaţia va răspunde de asta! Pentru că ei şi cei de la Panduri au greşit, mi s-a dat o hotărâre irevocabilă şi acum mă trezesc cu problema asta. Iar eu am renunţat la bani, am renunţat la multe numai ca să mă lase în pace. Şi chestia cu procesul mi se pare o aberaţie, o ilegalitate pentru că nu avea cum să se ajungă la civil. S-a ajuns prea rău.”  


Ilie Iordache riscă să nu primească cartea verde 

Jucătorul celor de la Pandurii Târgu Jiu riscă să nu primească din partea FRF cartea verde care îi permite să joace în altă ţară. Pentru a putea juca la AEK Atena, Iordache are nevoie de cartea verde pe care nu o poate primi pentru că nu a rezolvat problemele cu clubul Pandurii. Preşedintele Condescu spune că nu contestă transferul ci vrea ca Iordache să plece la Atena dar consideră că clubul grec trebuie să se adreseze clubului Pandurii pentru transfer: „Noi, clubul Pandurii, nu am contestat transferul, am informat clubul AEK Atena că dacă vor să-l transfere pe Ilie Iordache trebuie să se adreseze clubului Pandurii Târgu Jiu. Noi nu contestăm nimic, noi vrem să-l lăsăm la AEK Atena.”
Oficialul a mai precizat că clubul grec riscă o serie de sancţiuni dacă nu va proceda conform regulametelor de transferuri internaţionale în vigoare: „Sunt sancţiuni care se prevăd în astfel de cazuri când jucătorul semnează fără a avea acordul clubului şi sunt prevăzute de regulamente la UEFA. Iar clubul AEK îşi asumă responsabilitatea şi va plăti toate daunele pe care le va pricinui pentru că a semnat cu un jucător aflat încă sub contract.” 
Marin Condescu a mai precizat că Iordache nu se află în litigiu sportiv cu Pandurii el fiind jucătorul echipei Pandurii după ce a pierdut la Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor: „Iordache nu este în litigiu cu noi, el trebuie să găsească o altă cale de atac sau să se prezinte la noi. Comisia pentru soluţionarea litigiilor a anulat decizia CAF, el trebuia să se prezinte la Pandurii dar s-a dus şi a semnat cu grecii. Nu este nici o problemă, noi nu-i punem piedici, îl lăsămn să se ducă la AEK, dar numai dacă clubul din Atena se va adresa pentru transfer clubului Pandurii.”
După ultimul litigiu dintre Pandurii şi Iordache, Pandurii au avut câştig de cauză, Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor stabilind ca ultimă decizie că jucătorul Ilie Iordache să se prezinte din nou la echipă. 

E posibilă anularea contractului

Aflat în centrul unuiscandal de transfer internaţional, jucătorul Ilie Iordache spune că el nu mai este sub contract cu Pandurii pentru că a fost declarat liber de contract: „Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare şi nu e treaba mea. Dar eu nu mai am nici o treabă cu Pandurii pentru că am fost declarat liber de contract. Când eşti liber poţi semna cu oricine. Eu am semnat cu AEK şi nu cred că voi avea probleme.” Iordache recunoaşte că clubul grec este rezervat acum în privinţa sa şi că aşteaptă cartea verde pentru a se convinge dacă jucătorul are dreptate când afirmă că e liber de contract: „Au apărut ceva probleme cu grecii când cei de la Pandurii au trimis hârtii la clubul din Grecia şi la federaţia din Grecia. Au spus acolo că nu sunt jucător liber şi că sunt jucătorul lor şi că AEK , dacă mă vrea, ar trebui să negocieze cu ei. Acum cei de acolo aşteaptă să le vină cartea verde din România şi atunci o să se pună problema să rupă contractul dacă nu le vine cartea verde. Dar deocamdată nu e nici o problemă pentru că perioada de transferuri acolo va începe pe 1 iulie.”
Iordache nu ia deocamdată în calcul şi posibilitatea de a se rupe acordul cu grecii şi crede că dacă acest lucru se va întâmpla va fi pentru că cineva încearcă să îşi bată joc de el: „Nu ştiu ce voi face. Eu nici nu vreau să mă gândesc că se poate rupe contractul. Nu vreau să cred că se poate întâmpla ceva şi nu poate veni cartea verde. Eu unul ştiu că am fost declarat liber de contract de Federaţia Română de Fotbal şi nu pot să cred decât că cineva încearcă să îşi bată joc de mine.”


Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: