Terenul din Severin, cu noroc pentru Pandurii

Rezultatul de 4-1 cu care Pandurii s-au impus în faţa echipei FCM Târgu Mureş este o premieră pentru echipa gorjeană în prima ligă. Pandurii au mai învins la diferenţe de trei goluri în campionat dar n-au reuşit să înscrie de patru ori decât în cupă. Terenul din Severin se dovedeşte din nou unul care poartă noroc echipei din Târgu Jiu care a reuşit promovarea în Liga I după un meci disputat tot pe Stadionul Municipal din Severin.

În faţa a puţin peste 2000 de spectatori, majoritatea din Severin, foarte puţini gorjeni deplasându-se pentru acest meci, Pandurii au reuşit să facă şi spectacol şi să se impună şi la un scor categoric. Continuând evoluţia foarte bună din meciul cu Rapid, e adevărat în faţa unei echipe mult mai slabe şi cu numeroase probleme de lot, Pandurii nu le-au dat nici o şansă elevilor lui Sabău care au evoluat mai bine de o repriză şi în inferioritate numerică. Arbitrul partidei de la Severin, Robert Dumitru, a acordat şi trei penaltiuri, două dintre acestea pentru formaţia gazdă. Jocul a fost oarecum echilibrat în primele 30 de minute în care oaspeţii au avut şi câteva faze periculoase de poartă create de Vasilache şi Roman . Pandurii au solicitat o lovitură de la 11 metri în minutul 29 la un contact între Bruno Fernandes şi Viera dar nu s-a acordat nimic dar nu la fel s-a întâmplat opt minute mai târziu când Fernandes l-a faultat în careu pe Stromajer şi arbitrul a acordat penalti, acesta fiind transformat de Voiculeţ. Bruno Fernandes a continuat să fie la fel de agresiv şi a primit al doilea cartonaş galben în minutul 39 fiind eliminat. Cu un minut înainte de pauză gazdele au mărit avantajul prin Băcilă care a şutat puternic din interiorul careului şi l-a învins pe Şteţca. La zece minute după reluare Pintilii a marcat al treilea gol al Pandurilor, dintr-o lovitură de pedeapsă acordată după un henţ în careu al lui Topici. Tot Pintilii a marcat pentru 4-0  reuşind "dubla" în minutul 65, cu un gol extraordinar după ce a driblat mai mulţi adversari. Pe final de meci arbitrul Robert Dumitru a acordat ce-a de a treia lovitură de la 11 metri a partidei, de această dată pentru oaspeţi, la contactul dintre Viera şi Vancea, iar Lucian Munteanu a transformat stabilind scorul final de 4-1.

 „Mă bucur că am debutat cu dreptul aici la noua noastră casă de la Severin. Jocul a fost unu destul de bun, dar trebuie să recunosc că am avut şi evoluţii mai bune până acum”

Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

„Nu-mi explic lipsa de concentrare din ultimul sfert de oră şi faptul că am primit şi câteva cartonaşe galbene pe care nu ai voie să le iei”

Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: