Terenurile lui Irinel Columbeanu, de la Târgu-Cărbunești, cumpărate de un investitor

Un investitor a cumpărat parte din terenurile și clădirile care i-au aparținut lui Irinel Columbeanu. Aici, în doi ani, vor fi realizate componente pentru un brand internațional de mobilier. 

Primarul Dănuț Birău anunță că firma a solicitat și primit deja certificatul de urbanism și investiția este sigură. Producția propriu-zisă ar urma să înceapă peste un an și jumătate, mai susține edilul.

“Un investitor a cumpărat de la lichidator o parte din terenurile și activele pe care le avea fosta fabrică a domnului Columbeanu și a solicitat certificat de urbanism pentru o fabrică unde se vor realiza materiale de mobilier pentru un cunoscut brand internațional din domeniul mobilierului. Vor realiza componente pentru un brand celebru. Avem în jur de recuperat în jur de 600-700 de mii de lei. suntem înscriși la masa credală”, a declarat primarul din Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, într-o emisiune la Radio Accent.

Vizualizări: 7,777

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: