Testări Papanicolau gratuite, trei zile la Tg Jiu

Gorjencele care vor să-și efectueze gratuit testul Papanicolau o pot face începând de miercuri în cadrul unui program care se termină vineri, 25 septembrie. Este vorba de un program finanțat de guvernul norvegian și dus la îndeplinire de către Asociația „Sfânta Teodora” și Institutul Oncologic din Cluj Napoca. Caravana va poposi miercuri în parcarea de lângă vechea intrare a Spitalului de pe str. Tudor Vladimirescu, în apropiere de Biblioteca Județeană, testările urmând să fie efectuate începând cu ora 14.00. Joi și vineri, testările, se vor face între orele 09.00 - 20.00, anunță medicii. Mariana Găvănescu, medic șef la Oncologie, spune cât de importante sunt aceste testări pentru femeile peste 24 de ani. ”Având în vedere că această localizare de cancer este singura la care se poate face o profilaxie este foarte important ca orice femeie să facă după vârsta de 24 de ani acest test Papanicolau și în programul nostru repetarea este la cinci ani, dar la vârste tinere recomandăm repetarea testului din trei în trei ani”, a spus Mariana Găvănescu, medic șef oncolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Femeile care doresc să-și facă testarea trebuie să știe că se pot prezenta la caravană doar cu un act de identitate. Testarea o vor face specialiști din cadrul Institutului Oncologic din Cluj Napoca. Testul Papanicolau scade riscul de cancer de col uterin cu peste 80 la sută, spun specialiştii.

papanicolau

Vizualizări: 361

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: