Tichetele pentru persoanele fizice în programul "Rabla" s-au epuizat

Administraţia Fondului de Mediu a epuizat toate cele 50.000 de tichete destinate persoanelor care-şi casează maşinile mai vechi de zece ani prin programul "Rabla, ultimele vouchere fiind distribuite de instituţie reprezentanţilor REMAT-urilor din toată ţara în cursul zilei de marţi.

Stroe a precizat că până luni REMAT-urile din ţară casaseră circa 25.000 de maşini mai vechi de zece ani de la persoane fizice care, la schimb, au primit bonul valoric de 3.800 de lei.

"În întreaga ţară sunt circa 240 de unităţi REMAT, toate participante în program. Conform regulilor, fiecare primeşte de la noi maximum o sută de vouchere, număr ce poate fi suplimentat doar după epuizarea a 80 dintre cele alocate anterior. În aceste condiţii, fiecare unitate încă maiare câte o sută de astfel de bonuri şi încă mai poate casa maşini timp de câteva zile. După aceea vom aştepta decizia Cabinetului pentru a vedea ce se mai întâmplă cu acest program în 2010", a mai spus Stroe.

Vizualizări: 74

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: