Un prieten stă într-un cartier nou în care dezvoltatorul a făcut un bloc doar pentru copii orfani. E și un teren de fotbal în zonă, așa că mergem de vreo două ori pe săptămînă acolo să jucăm și mereu mașinile ne sînt înconjurate de niște ochi mari și în general vineți care ne privesc curioși. Nu cerșesc, sînt cuminți, dar ai mereu o strîngere de inimă văzîndu-i. În una din zilele trecute am căzut pradă prejudecăților care ne conduc viața tuturor și l-am întrebat pe prietenul ăsta al meu, scrutînd zarea plină de minori oacheși care băteau mingea pe lîngă tomberon.

- Bă, dar copiii ăștia de la tine din cartier sînt toți țigani-

La care ăsta mi-a răspuns sincer, fără glumă, chiar cu ceva compasiune în glas:

- Nu sînt țigani, sînt orfani.

Ce concluzii tragem noi de-aici, dragi copii- În primul rând, remarcăm cât de peiorativ a devenit sensul cu care e folosit de oamenii normali (prietenul meu e un om normal, spre deosebire de mine) cuvântul ”țigan”. Omul aproape s-a speriat când i-am făcut țigani pe ăia micii, ca și când i-aș fi acuzat de ceva. Și, deși era evident pentru toată lumea că sunt negri ca tăciunele, bronz natural 100%, s-a grăbit să-mi atragă atenția că sunt doar orfani. E prietenul meu rasist- Tocmai, că nu e. Dacă ar fi fost, i-ar fi numit direct țigani, că doar știa și el foarte bine ce sânge au. Dar, știind câți rasiști are în preajmă, unii probabil ca prieteni, a simțit nevoia să-i protejeze pe micii puradei, altfel niște puști foarte haioși și politicoși.

Prietenul meu nu e rasist, dar societatea e, pe fond. Fie că-s negru, galben, blond sau caucazian, n-aș vrea să trăiesc într-o lume în care ”țigan” e sinonim cu infractor. Și dacă credeți cumva că e vina țiganilor că se face această confuzie, vă invit să-i vedeți pe orfanii despre care vă vorbeam.