Tinerii propun transformarea pasiunilor în educaţie non-formală

Asociaţia Tineret şi Dezvoltare Regională organizează selecţie de participanţi pentru festivalul stradal pentru tineret Fest-TIN ce urmează să fie organizat la Târgu Jiu. Tinerii selectaţi vor participa timp de 3 zile, în perioada 21-23 noiembrie 2008, la un stagiu de instruire in judeţul Gorj. Cazarea, masa şi transportul vor fi asigurate de organizatori iar instruirea va fi asigurată şi cu suportul unor voluntari din Franţa şi Italia. Scopul proiectului este  stimularea participării active a tinerilor la viata comunităţii şi implicarea lor în activităţi specifice educaţiei non-formale. La finalul festivalului, Marian Ancuţa, director executiv al ATDR speră ca participanţii să ştie să folosească metode şi instrumente ale educaţiei non-formale. Potrivit lui Marian Ancuţa, „proiectul Fest-Tin răspunde unor nevoi actuale ale tinerilor de a lua parte şi de a li se propune alternative privitoare la petrecerea timpului liber, dar şi de a răspunde necesităţii de metode educaţionale alternative sistemului formal care conform Diagnozei Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor este în impas“. Iniţiativa acestui festival a venit odată apariţia unui studio care aduce în prim- plan importanta educaţiei formale în realizarea profesională ulterioară a tinerilor. Acest festival propune ocupaţii dintre cele mai diverse în timpul lor liber, hobby-uri care pot căpăta un rol educativ dacă se desfăşoară într-un cadru organizat şi au obiective de învăţare clare. Mersul pe role, ciclismul, dansul (break-dance), muzică, animaţia, teatrul – sunt activităţi specifice in cadrul educaţiei non-formale, pe care tinerii participanţi le vor deprinde în urma festivalului.

Vizualizări: 69

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: