Toate privatizările vor fi făcute de Niţă. Unde se duc banii!

Banii pe acţiunile Complexului Energetic Oltenia, dacă acesta va fi listat la bursă, nu vor rămâne în companie, aşa cum a afirmat Victor Ponta în timpul vizitei electorale de la Târgu Jiu. Ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare si Administrarea Participaţiilor Statului din cadrul Ministerului Economiei, condus de Constantin Niţă, este în vigoare de luni când a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit ordonanţei, ministerul condus de Niţă se va putea ocupa de privatizarea unor companii importante precum Electrica, CE Oltenia, Hidroelectrica, CFR Marfă, Portul Constanta, Poşta Română. Deşi premierul Ponta a spus la Târgu Jiu că banii obţinuţi pe acţiuni vor rămâne în firmă pentru dezvoltarea ei, hotărârea de guvern spune altceva. Prin derogare de la prevederile legislaţiei in vigoare, departamentul inventat de Niţă va reţine permanent la dispoziţia sa o sumă din veniturile încasate din privatizări, sumă ce reprezintă jumătate din cuantumul anual al cheltuielilor prevăzute în bugetul său de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare. În situaţia în care, în cadrul exerciţiului financiar al anului 2014, Departamentul nu încasează venituri din privatizări sau sumele sunt insuficiente, poate retine suma necesară din dividendele încasate de la societăţile la care exercită calitatea de acţionar, precum şi din dividendele încasate de la operatorii economici care sunt în proces de privatizare. (M.M.)

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: