Tomograf pentru angajații CE Oltenia. Cine îl cumpără!

Salariații CE Oltenia vor beneficia în curând de servicii medicale îmbunătățite. Conducerea societății MedservMin, prestatorul de servicii medicale pentru CE Oltenia, a demarat procedura pentru achiziționarea unui computer tomograf. Aparatul va fi cumpărat din fonduri proprii, dar și prin contractarea unui credit bancar.

Prin achiziționarea acestui computer tomograf, conducerea MedservMin și-a propus să atragă fonduri la bugetul unității și în același timp să mai scadă din dependența financiară față de acționarul majoritar, în speță CE Oltenia. Prestatorul de servicii medicale se bazează pe faptul că la nivelul municipiului Târgu Jiu nu există decât un singur computer tomograf, la care listele de așteptare sunt și pe câteva luni. Pacienții principali vor rămâne însă minerii și energeticienii. "Având în vedere că MedservMin este 90% dependent de Complexul Energetic Oltenia ca venituri, contracte și că la nivelul municipiului se simte nevoia încă unui computer tomograf având doar spitalul unul, din analiza pe care am făcut-o cu domnii doctori care sunt în Consiliul de Administrație a rezultat că este cea mai viabilă investiție pe care putem să o facem. În acest fel, estimăm niște venituri de 70.000-80.000 lunar. Nu va însemna că nu vom mai fi dependenți de Complexul Energetic, dar oricum de la 90% să scazi la 70% va însemna ceva. Profitul va fi suficient de bun ca să ne ajute în derularea activității viitoare. Informații avem că ar fi solicitări și de la angajații complexului, vor fi primi, vor avea o prioritate în această analiză", a declarat Gavrilă Pop, directorul MedservMin.

Credit bancar pentru achiziționarea aparaturii medicale
Șefii MedservMin spun că nu au suficienți bani în conturi pentru a cumpăra computerul tomograf și că societatea va contracta un credit bancar. "Îl vom achiziționa din fonduri proprii și împrumutate. Vom face și un credit bancar. Nu dispunem de atâtea lichidități. Investiția se ridică la 1.2 milioane lei, cu amenajare spațiu, cu tot ce implică, autorizații, instruire personal. Va fi un mare ajutor pentru societate, considerăm noi. Vom avea și contract cu Casa de Asigurări", a precizat directorul MedservMin.
Cei de la MedservMin speră să pună în funcțiune aparatul tomograf până în toamnă. Cabinetul va fi amenajat la parterul clădirii administrative a MedservMin.

Vizualizări: 5,418

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: