Jignire mai mare decât nostalgia comunistă nu cred că există pentru vreun om care încă trăieşte în ţara asta; pentru tot ce face fiecare dintre noi la muncă şi în viaţa privată; pentru toate eforturile care se fac să fim scoşi din marasm; pentru toate victimele Revoluţiilor, nu doar cea din ’89 (pentru că putem pune la socoteală şi revoltele anterioare, dar şi mineriadele, şi protestele mai recente). Cei care spun că parcă, totuşi, înainte era mai bine din multe puncte de vedere sunt o palmă pe obrazul României, pe-al nostru, al tuturor. Şi palma se resimte cu atât mai dureros cu cât, în unele privinţe, chiar au dreptate.

Poate fi deprimant, chiar dezesperant, dezolant, dezarmant, descurajant, poate fi cam orice cuvânt sumbru care începe cu ”de” și se termină cu ”ant” la care vă puteţi gândi. Argumentul nostalgicilor sau al echilibraţilor? ”Doar în a doua parte a anilor ’80 s-a trăit prost, în rest a fost foarte bine”. Dincolo de faptul că este destul de clar că nu e adevărat că n-a fost chiar aşa bine nici înainte de 1980, rămâne de constatat (și de recunoscut) că statul comunist se mișca binișor în multe privințe, nu în ultimul rând și datorită superputerii lui și a lipsei de libertăți pe care, nu tocmai surprinzător, cetățenii o suportau bine-mersi, atâta timp cât nu se asocia cu foamea, frigul și întunericul.

Spațiul e prea scurt, iar timpul ce să mai zic... Nu ne permitem să facem acum o trecere în revistă completă a plusurilor și minusurilor perioadei comuniste față de cea actuală (capitalism, așa i-o zice?), nici să facem o discuție premergătoare despre ce înseamnă să fie bine și ce înseamnă să fie rău.

Putem, însă, observa un singur lucru: că învățământul și educația erau indiscutabil superioare (la nivel național) pe vremea comuniștilor. Și, din păcate, de la educație pleacă atât de multe încât aș fi tentat să spun că tot secretul este acolo. Cu ticăloșii treacă-meargă, ne mai descurcăm... Cu hoții tot la fel. Hai că și-un dictator mai reușim să îndurăm și eventual să-l dăm și jos, apoi să-l și împușcăm, că doar n-o fi foc. Dar cu proștii, dragii mei, apăi cu proștii nu ne putem pune niciodată. Iar acum, în ciuda internetului ăsta și a incontestabilei civilizări forțate la care am fost supuși, acum suntem mult mai proști. Și da, din punctul ăsta de vedere, cel puțin, o spun și eu fără să stau pe gânduri: era mai bine înainte.