Traficanții de droguri, arestați preventiv!

Tribunalul Gorj a admis propunerea de arestare preventivă a tinerilor prinși de procurorii DIICOT Târgu Jiu în timp ce se ocupau cu traficul de droguri, pentru 11 din cei 12 suspecți fiind emise mandate pentru o perioadă de 30 de zile. Unul dintre tinerii care făceau parte din gașca respectivă s-a ales cu măsura controlului judiciar, sentința instanței fiind dată după ore bune de dezbateri în cursul nopții de joi spre vineri.

„Admite propunerea de arestare preventivă privind pe inculpaţii Oltean Alexandru - Mihai, Cimpoeru Aurelian-Cristian, Guţu Cătălin Dănuţ, Badea Ionuţ Marian, Torop Efimian Ion, Filip Marian, Oproiu Cătălin, Rădoi Dragoş-Ionuţ, Mihai Robert Florian, Miron Alexandru Emanuel şi Motocu Laurenţiu-Cristian. Dispune arestarea preventivă faţă de aceşti inculpaţi pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 10 VII-2014 până la data de 8 VIII-2014, urmând a se emite mandat de arestare preventivă pentru fiecare inculpat. Respinge propunerea de arestare preventivă faţă de inculpatul Şerban Mihai- Octavian... Aplică acestui inculpat măsura preventivă constând în controlul judiciar”, se arată în decizia instanței de judecată, care nu este definitivă, cei arestați contestând-o în cursul zile de vineri și sperând că la Curtea de Apel Craiova vor obține un verdict care să le fie favorabil, deși până acum nu s-au prea văzut astfel de „minuni”.

Cei amintiți au fost reținuți pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT în urma unor descinderi făcute în cursul zilei de miercuri la mai multe locații din județ, dar și din Dolj și București, unii dintre ei fiind prinși în flagrant, asupra lor fiind găsite diferite cantități de canabis sau etnobotanice. Drogurile erau destinate în special tinerilor din Târgu Jiu, liderul grupării fiind un individ din Brănești. „Membrii grupării din Tg-Jiu se aprovizionau cu substanţe cu efecte psihoactive sau stupefiante, la un interval de 2-3 zile, fie direct de la Guţu Cătălin-Dănuţ, din comuna Brăneşti, fie de la dealerii din Craiova, respectiv inculpatul Oltean Alexandru-Mihai şi Cimpoeru Aurelian-Cristian”, au menționat anchetatorii. Potrivit DIICOT, după ce efectuau aprovizionarea folosind autoturisme personale sau împrumutate, vindeau drogurile în mun. Tg-Jiu, la comandă telefonică, în diferite puncte, respectiv „La Coloană”, „sub Pasarelă”, „la Gogoaşa Furioasa”, la barul KUBIK din zona de sud a Pieţei Centrale, cât şi în zona Dacia şi localuri din Tg. Jiu. Drept complice în activităţile infracţionale era folosit Miron Alexandru-Emanuel (taximetrist), care transporta clienţii la comanda furnizorilor, în punctele de desfacere, acum și acesta având mandat de arestare emis pe numele său.

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: