Transalpina, cel mai periculos drum din România

Cel mai frumos drum din România este şi cel mai periculos, din cauză că nu a fost finalizat şi nu are parapeţi de protecţie. Asta în ciuda faptului că nu de puţine ori şoferii merg prin nori, cu vizibilitate aproape zero. CNADNR susţine că lucrările la Transalpina vor fi gata în luna octombrie, deşi drumul este intens circulat de aproape doi ani.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale susţine că Transalpina este circulată în zilele de vârf de câteva mii de maşini pe zi. Pe drumul aflat la cea mai înaltă cotă din România nu au fost până acum semnalate accidente grave, dar nu puţini au fost şoferii care au cerut intervenţia Salvamont, pentru că au intrat „în nori”, nu au mai avut vizibilitate şi le-a fost teamă să continue drumul. Transalpina poate fi străbătută fără riscuri doar în zilele senine.

Şoseaua de 140 de kilometri ar fi trebuit să fie gata încă de acum un an şi jumătate, din aprilie anul trecut. La intrare pe Transalpina şoferii sunt avertizaţi printr-un panou că drumul este închis, fiind neterminat, aşa că miile de şoferi se aventurează pe riscul lor. Pe porţiunea cea mai spectaculoasă şi cea mai riscantă, adică între Rânca şi Obârşia Lotrului, lipsesc parapeţii de protecţie. Sunt 30 de kilometri fără parapeţi şi fără marcaje rutiere, ceea ce creşte cota de adrenalină a şoferilor.

Vremea capricioasă a întârziat lucrările

Lucrările la porţiunea extrem de periculoasă dintre Rânca şi Obârşia Lotrului au început în octombrie 2008, iar întregul drum trebuia finalizat în aprilie 2011. Reprezentanţii CNADNR, citaţi de Evenimentul zilei, spun că data-limită nu a putut fi respectată din cauza a fel de fel de situaţii neprevăzute cu care s-au confruntat constructorii: de la ploi torenţiale care au provocat torenţi, la alunecări de teren, sau perioade în care nu s-a putut lucra din cauza vremii, mult mai capricioasă la 2000 de metri altitudine.

TERMENE

Ultimul termen de finalizare comunicat de CNADNR este 30 octombrie 2012. Şi acest termen va fi depăşit, deoarece constructorii mai au de montat 6.000 de metri de parapeţi metalici, 20.000 de parapeţi rigizi din piatră şi 5000 de metri pătraţi de plase metalice de protecţie, plus 185.000 de metri pătraţi de asfalt şi 75.000 de metri liniari de şanţuri şi rigole.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: