Transferul fostului pandur Șut la Trabzonspor a picat

Fostul jucător de la Pandurii Târgu Jiu, Adrian Șut, a fost la un pas de un transfer la Trabzonspor. Din păcate tranzacția a picat din cauza patronului echipei la care acesta evoluează acum, Gigi Becali, care a cerut o sumă de transfer mai mare decât erau dispuși turcii să plătească. 

Adrian Șut a evoluat pentru Pandurii Târgu Jiu pe când era încă elev jucând cu formația gorjeană în Liga 2. Lansat practic în fotbalul mare de echipa din Târgu Jiu, Șut a ajuns să evolueze în Liga 1 pentru Academica Clinceni și FCSB. Recent acesta a intrat pe lista celor de la Trabzonspor, echipa turcă fiind dispusă să-l achiziționeze pentru două milioane de euro.

„Turcii au anunțat că sunt dispuși să achite 2 milioane de euro în schimbul fotbalistului în vârstă de 23 de ani, însă Gigi Becali le-a transmis că nici nu discută pentru o sumă mai mică de 3 milioane de euro”, a anunțat ProSport.

Presa din Turcia a anunțat, astfel, că negocierile s-au oprit, iar Trabzonspor s-a orientat deja către un alt fotbalist, Daniil Utkin, care evoluează în tricoul rușilor de la Rostov. „Trabzonspor caută un mijlocaș care să-l sprijine pe Marek Hamsik… Pretențiile lui Becali pentru Adrian Șut, prima opțiune, au făcut ca negocierile să fie oprite. A doua țintă este Daniil Utkin, care joacă la Rostov. Trabzonspor a oferit 2 milioane de euro în negocierile cu FCSB, însă Becali a insistat pentru 3 milioane. Astfel, discuțiile s-au oprit și conducerea clubului s-a reorientat spre Daniil Utkin, de la Rostov. Speranțele turcilor se leagă de faptul că echipele din Rusia nu vor putea evolua la nivel internațional din cauza sancțiunilor dictate de UEFA și FIFA”, au notat turcii de la Fotospor.

Adrian Șut a ajuns la FCSB în 2019, când a fost transferat de Gigi Becali de la Acedamica Clinceni, acolo unde ajunsese în 2018 venind din Liga 2, de la Pandurii.

Vizualizări: 345

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: