Trei accidente de circulaţie

În data de 29.05.2011, orele 16:00, pe raza comunei Bărbăteşti, s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală uşoară a unei localnice de 40 de ani, care se deplasa ca pieton.

Pe parcursul primelor cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri din Poliţiei oraşului Tg. Cărbuneşti au constatat că M.V., de 50 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661, din direcţia Tg.Cărbuneşti spre Filiaşi, a acroşat cu oglinda laterală dreapta, pe M.A.D., de 40 de ani, din comuna Bărbătesti, judeţul Gorj, persoană ce se deplasa ca pieton în acelaşi sens de mers pe marginea carosabilului.

În urma accidentului, victima a suferit leziuni corporale uşoare, fiind transportată la Spitalul Orăşenesc Tg. Cărbuneşti pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

 

 În seara aceleiaşi zile, la orele 19:45, pe DJ 675 B, în comuna Prigoria, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul conducătorului auto şi rănirea uşoară a unui pasager.

Primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţiştii Serviciului Rutier Gorj au concluzionat că C.P., de 35 ani, din municipiul Tg-Jiu, judeţul Gorj, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DJ 675 B, la ieşirea din satul Zorleşti către comuna Alimpeşti, într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi a plonjat în albia pârâului Câlnic. Urmare a accidentului, conducătorul auto a decedat, iar pasagerul pe locul dreapta faţă în autoturism, un tânăr de 25 de ani, din oraşul Tg. Cărbuneşti, care purta centura de siguranţă, a fost rănit uşor.

 

♦ În data de 30.05.2011, ora 00:40, L.A.G., de 23 ani, din comuna Fărcăşeşti, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, din direcţia Rovinari spre Bîlteni, ajuns pe raza localităţii Moi, a pierdut controlul direcţiei, a părăsit partea carosabilă şi, după ce a intrat în coliziune un cap de pod de pe sensul opus de mers, s-a răsturnat.

Conducătorul auto purta centura de siguranţă şi urmare a accidentului, a fost rănit uşor. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs aceste accidente de circulaţie.

 

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: