Trei decese Covid în Gorj

Alți trei gorjeni au fost răpuși de coronavirus. Sunt persoane trecute de 70 de ani, care sufereau de mai multe boli.

Este vorba de un bărbat în vârstă de 71 ani cu insuficiență cardiacă, bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), cord pulmonar cronic și hernie inghinală stângă, o femeie în vârstă de 74 ani ce suferea de cardiopatie ischemică și diabet zaharat tip II și de un bărbat în vârstă de 84 ani cu demență, hipertensiune arterială și fibrilație atrială.

De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate alte 9 noi cazuri de îmbolnăvire, toate testele fiind prelucrate în spital.

Gorjul a ajuns astfel la 81 de decese din cauza noului virus. În total, 1.834 de persoane au fost confirmate cu COVID-19.

În prezent, 522 de persoane sunt în carantină la domiciliul sau locația declarată. De asemenea, de la izbucnirea pandemiei, în Gorj s-au prelevat 11.552 teste, din care 35 sunt în așteptare.

La nivel național, doar 808 cazuri de infecție cu noul coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore. Și asta pentru că s-a prelucrat un numărul mic de teste– 6.348. S-au înregistrat şi 23 de decese.

Vizualizări: 1,673

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: